Cauta

Judecătorii italieni au blocat extrădarea manelistului Dani Mocanu și a fratelui său. Motivul este uluitor şi are legătură cu închisorile din România

Judecătorii italieni au blocat extrădarea manelistului Dani Mocanu și a fratelui său. Motivul este uluitor şi are legătură cu închisorile din România

Judecătorii italieni au blocat extrădarea manelistului Dani Mocanu și a fratelui său. Motivul este uluitor şi are legătură cu închisorile din România

Fraţii Mocanu au mai câștigat cel puţin 3 săptămâni de şedere în Italia, după ce Curtea de Apel din Napoli a decis amânarea pentru 16 decembrie 2025 a hotărârii privind extrădarea lor în România. Magistraţii din Peninsulă au cerut detalii complete despre condițiile de detenție din unitatea penitenciară în care ar urma să fie încarcerați.

Instanța italiană urmărește să verifice dacă standardele de detenție respectă normele europene și dacă transferul nu le-ar încălca drepturile fundamentale.

România a fost condamnată la CEDO

Magistrații au cerut să vadă ce condiții sunt în penitenciarele din România. Asta după ce țara noastră a fost condamnată la CEDO de mai multe ori. Dani Mocanu și fratele său se află în arest la domiciliu în Italia, la casa tatălui lor din Casola, provincia Napoli.

Reamintim că Daniel și Ionuț Nando Mocanu au fost condamnați definitiv în România pentru tentativă de omor, după ce, în august 2022, au atacat doi bărbați, provocând unei victime fractură de craniu. Cei doi au fost reținuți în Italia, pe 10 noiembrie, după ce România i-a dat în urmărire internațională.

Avocatul italian Alexandro Maria Tirelli a detaliat pe blogul său criteriile pe care judecătorii italieni le vor lua pentru a decide dacă frații Mocanu vor fi sau nu extrădați în România.

„Extrădarea este întotdeauna o procedură complexă. Fiecare detaliu poate schimba întregul rezultat”, scrie Tirelli, consform stiripesurse.ro, spunând că evaluarea începe cu verificarea modului în care a fost desfășurat procesul din România. Potrivit lui Tirelli, instanțele italiene trebuie să confirme că inculpații „beneficiază de un tratament conform standardelor europene”.

Dani Mocanu ar fi fentat Fiscul cu 1,6 milioane de lei

ANAF l-a verificat pe manelistul Dani Mocanu și a găsit obligații fiscale nedeclarate de 1,6 milioane de lei.

Inspectorii antifraudă spun că au verificat cinci societăți comerciale și două persoane fizice, care aveau legătură cu solistul. Se pare că acesta controla și folosea firmele pentru evitarea taxelor și impozitelor datorate către bugetul de stat.

„Persoana în cauzǎ cesiona drepturile de autor cu titlu gratuit către aceste societăți controlate de membrii familiei, iar societățile realizau venituri din platforme media (TikTok, YouTube, Facebook etc.), pe care le declarau incomplet sau eronat. Societățile au fost folosite, de asemenea, pentru deducerea eronată a TVA aferentă autovehiculelor utilizate de solist”, anunță ANAF.

În sarcina solistului au fost depistate obligații fiscale nedeclarate în sumă totală de 1,6 milioane de lei.

Ultimele stiri

  • Rețeaua Soroș și Operațiunea „Cătușiada”
  • Danemarca nu cedează presiunilor lui Trump. Trimite trupe în Groenlanda, pe fondul tensiunilor cu SUA
  • Vești bune pentru proprietarii afectați de explozia din Rahova! Primarul Sectorului 5 îi scutește de taxe și impozite
  • Sindicaliștii din MADR ies la atac. ”Nu acceptăm distrugerea agriculturii românești pentru interese externe!”
  • Ministerul Mediului patronează distrugerea resurselor de apă. Balastierele au lăsat un dezastru în urma lor
  • Amenzi aspre pentru cei care nu curăță trotuarele de zăpadă și gheață. Ce prevede legea în România
  • Transferul lui Drăgușin, incert. Un colos european a intrat pe fir
  • Powell vs. Trump. Lupta pentru controlul celei mai puternice bănci centrale din lume
  • Revine gerul, după temperaturile cu plus de miercuri. Ce au anunțat meteorologii
  • Costul vieții. Trump învață limitele puterii prezidențiale
  • Exit mobile version