AcasăJUSTIȚIEJudecătoria Timișoara a desființat ordonanța de clasare în dosarul citațiilor falsificate de...

Judecătoria Timișoara a desființat ordonanța de clasare în dosarul citațiilor falsificate de poștași

Judecătoria Timișoara a soluționat în litera și spiritul legii dosarul privind falsurile funcționarilor Poștei Române care au semnat și completat cu numele lor acte procedurale și nu au mai livrat niciodată documentele destinatarilor. Judecătoarea Laura Maria Tomici a dispus reîntoarcerea dosarului penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara pentru refacerea cercetărilor: „Desfiinţează în parte ordonanţa de clasare dată în data de 02.11.2022 în dosarul nr. 1048/P/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara. Trimite cauza procurorului în vederea completării urmăririi penale în dosarul sus menţionat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual, prevăzute de art. 321 alin. 1 C. pen., intimaţi R O, şi P D.”

Decizia salutară luată de judecătoarea Laura Maria Tomici a fost pe deplin justificată de modul aberant în care polițistul Narcis Constantinescu, de la Secția 3 Poliție Timișoara, și procurorul Flaviu Fraiu, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, și-au bătut joc de ancheta penală privindu-i pe Râpa Onița și Petran Daniel, poștașii care au falsificat citațiile. Chiar dacă respectivii angajați ai Poștei au recunoscut că au trecut datele lor personale în citații și în dovezile de comunicare și nu au livrat niciodată, personal, destinatarului înscrisurile procedurale, procurorul Flaviu Fraiu a decis că nu există fapta de fals intelectual. Întreg dosarul penal reîntors acum de magistratul Laura Maria Tomici la Parchet pentru refacerea cercetării a fost presărat de abuzuri, erori și aberații.

În faza cercetării penale, polițistul Constantinescu a audiat-o de două ori pe poștărița Râpa Onița la domiciliu, deși nici un act medical nu arăta imposibilitatea deplasării acesteia la sediul Secției 3 Poliție. Apoi, același polițist, ajuns cine știe cum să efectueze acte de cercetare penală, a ajuns la concluzia că poștașii, chiar dacă au trecut datele lor personale pe citația și dovada comunicării ce era adresată altei persoane, nu au făcut niciun fals. Căci datele lor erau reale. 

Abuzul enorm a fost însă săvârșit de procurorul haștag Flaviu Fraiu, cel care, deși are o minimă experiență de doar trei ani de zile ca procuror, se erijează în mare comunicator și formator în reformei din Justiție, uitând de trecutul gri al afacerilor familiei sale cu diverși afaceriști din Bihor. În viața civilă membru al proiectului Leaders for Justice, procurorul Fraiu nu a vrut să vadă că că infracțiunea de fals intelectual a fost săvârșită de cei doi poștași odată cu completarea în fals a citației și a dovezii de comunicare. Și a rescris Codul Penal condiționând infracțiunea de fals intelectual de producerea unor efecte în justiție, lăsând perfect valabile actele falsificate. Acum, după decizia absolut corectă a judecătoarei Tomici, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara este obligat să refacă cercetarea penală și mai ales să anuleze înscrisurile falsificate de poștași. 

author avatar
Catalin Manolache
711 afisari

1 COMENTARIU

  1. „Abuzul enorm a fost însă săvârșit de procurorul haștag Flaviu Fraiu, …”
    Ce p00la mea este un procuror haștag ??? Toaca leustean, pune gresie si parchet?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger