AcasăJUSTIȚIEJUSTIȚIE. Dan Șova, 4 ani de închisoare cu executare!

JUSTIȚIE. Dan Șova, 4 ani de închisoare cu executare!

Dan SovaFostul senator Dan Șova, trimis după gratii! Pedeapsa a fost majorată

Fostul senator Dan Şova a fost condamnat miercuri de Curtea de Apel Bucureşti la patru închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în dosarul „CET Govora”. Decizia nu este definitivă.

În acest dosar, Dan Şova – fost ministru al Transporturilor – fusese condamnat în iunie 2018 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani închisoare, însă a fost eliberat din penitenciar după şase luni, după ce pedeapsa i-a fost anulată în baza unei decizii a Curţii Constituţionale care a constatat nelegalitatea constituirii completurilor de 5 judecători de la instanţa supremă.

Astfel, procesul a fost reluat la Curtea de Apel Bucureşti, iar magistrații acestei instanțe au dispus miercuri o pedeapsă mai mare în cazul fostului ministru – 4 ani de închisoare. Decizia nu este definitivă, transmite Digi 24.

Și fostul director al CET Govora Mihai Bălan a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu.

Ce acuzații i-a adus DNA

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la un denunţător, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora la acea vreme, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

Anchetatorii mai susţin că Mihai Bălan a produs un prejudiciu în dauna CET Govora de peste 1,3 milioane lei (suma totală decontată cu o frecvenţă lunară, în baza celor două contracte), concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite, în acelaşi cuantum, de către firma de avocatură.

author avatar
Andreea Vlad