AcasăJUSTIȚIEFlorin Secureanu, condamnat la 5 ani şi 10 luni de închisoare cu...

Florin Secureanu, condamnat la 5 ani şi 10 luni de închisoare cu executare!

Florin Secureanu-MalaxaFlorin Secureanu, condamnat la 5 ani şi 10 luni de închisoare cu executare!

Fostul director al Spitalului „Malaxa” Florin Secureanu a fost condamnat joi de Tribunalul Bucureşti la 5 ani şi 10 luni închisoare. Pedeapsa a fost dată în dosarul în care Secureanu este acuzat de abuz în serviciu, după ce ar fi făcut plăţi nelegale către o firmă care a vândut spitalului produse fictive sau la suprapreţ.

Secureanu a primit două pedepse de 3 ani şi două de 2 ani şi 9 luni, acestea au fost contopite şi, prin adăugarea unui spor, a rezultat o condamnare de 5 ani şi 10 luni.

Secureanu trebuie să achite despăgubiri

Fostul director al Spitalului „Malaxa” a primit două pedepse de 3 ani şi două de 2 ani şi 9 luni, acestea au fost contopite şi, prin adăugarea unui spor, a rezultat o condamnare de 5 ani şi 10 luni.

În acelaşi dosar a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendare Ionuţ Valentin Tănase, reprezentantul firmei care făcea afaceri cu spitalul condus de Florin Secureanu.

Pe latură civilă, Florin Secureanu a fost obligat de judecători să plătească Spitalului Malaxa daune de 482.815 lei, iar în solidar cu Ionuţ Valentin Tănase suma de peste 270.000 lei.

Istoricul dosarului

Potrivit DNA, Secureanu şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de legislaţia primară, în sensul că, în calitate de manager al Spitalului Clinic „Nicolae Malaxa” din Bucureşti şi ordonator de credite, ar fi dispus, în perioada 2009 – 2016, efectuarea unor plăţi în cuantum total de 648.193 lei din fondurile unităţii sanitare către mai multe societăţi comerciale, printre care şi cele administrate de Ionuţ Valentin Tănase.

Este vorba de firmele SC Medical Provider SRL, SC Mastergamer Interactiv SRL, SC La Ursul Polar Servimpex SRL şi SC Prof Plast SRL.

Banii respectivi ar fi fost achitaţi atât în contextul unor operaţiuni comerciale care nu s-au derulat în realitate privind achiziţia unor produse şi servicii destinate unităţii medicale, cât şi pentru bunuri achiziţionate la preţuri şi de şase ori mai mari faţă de cele de achiziţie.

author avatar
Andrei Ștefan
743 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville