Florian Tudor zis „Rechinul”, care a fost unul dintre cei mai căutați români din străinătate, a dat în judecată statul mexican.
Bărbatul e supărat că primește prea puțină mâncare în închisoare, depunând o cerere în acest sens. Tudor vrea să primească mai multă hrană, deoarece are parte de o „dietă inadecvată şi raţie alimentară insuficientă” în închisoarea de maximă siguranţă din Altiplano, din Mexic, acolo unde este închis din luna mai a acestui an.
Judecătorul José Fernando García Quiroz a menţionat însă că alimentaţia necorespunzătoare şi raţia alimentară insuficientă pe care „Rechinul” le primeşte în arestul federal nu îl plasează într-o situaţie care să reclame o urgenţă extremă sau să îi pună în pericol demnitatea şi integritatea personală. Cu toate acestea, judecătorul mexican a ordonat să i se ofere deţinutului Florian Tudor „hrană adecvată şi suficientă”.
„Rechinul” va primit „hrană suficientă”
Judecătorul i-a acordat directorului închisorii un termen de 24 de ore pentru a se conforma ordinului. La rândul său, directorul închisorii de maximă siguranţă a informat judecătorul că ordinul a fost deja executat.
Tribunalul București a emis pe 23 martie un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Florian Tudor, pentru șantaj. Iar DIICOT, într-un referat întins pe 66 de pagini, îl acuza pe „Rechin” de constituirea unui grup infracțional organizat, instigare la tentativă de omor calificat și instigare la șantaj.
„Rechinul” Florian Tudor a fost arestat în luna mai de procurori ai Biroului Procurorului General, ca urmare a unei solicitări formulate de autorităţile române.