Cauta

Dosar penal pentru fosta conducere a Spitalului Suceava. Cine sunt cei vizați

Dosar penal pentru fosta conducere a Spitalului Suceava. Cine sunt cei vizați - Ziarul National

Spitalul Suceava

Spitalul Județean Suceava a fost primul focar de coronavirus din România, încă la debutul pandemiei. Situația a scăpat de sub control din cauza managementului prost.

Conducerea spitalului a fost înlocuită cu una militară, după care a demisionat. Conducerea militară s-a retras la finalul lui aprilie când manager interimar a fost instalat prin votul medicilor doctorul Anatolii Buzdugan.

Sute de cadre medicale și de pacienți de la spitalul din Suceava s-au infectat cu coronavirus. Medici din spital au dezvăluit că toate cadrele medicale au fost chemate la spital, indiferent dacă erau sau nu diagnosticate cu COVID, de către conducerea unității.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus punerea sub urmărire penală a fostei conduceri a Spitalului Județean Suceava la izbucnirea focarului de Covid-19.

Cei patru urmăriți sunt Vasile Rîmbu, fostul director general, Mircea Macovei, fostul director medical, Dorina Chirap, director de îngrijiri, și medicul Cătălina Zorescu, coordonator al Compartimentului de Prevenire a Infecțiilor, potrivit Monitorul de Suceava.

„La data de 12 iunie 2020, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de patru suspecţi, într-un dosar al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, care are ca obiect săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu (…), neluarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă (…) şi zădărnicirea combaterii bolilor (…). În perioada 17 – 18 iunie, celor patru persoane le-a fost adusă la cunoştinţă calitatea de suspect”, se precizează într-un comunicat al PÎCCJ.

Ultimele stiri

  • Premierul, declarații de ultimă oră! Ilie Bolojan: Cel puţin în fapte de corupţie grave nu ar trebui să existe prescripție
  • Iar au început tefeloazele să se vaite că au protestat în frig
  • Sărbători cu buget chibzuit și cu ochii pe oferte! Studiu: Bugetul alocat cumpărăturilor scade cu 10% în 2025
  • Bolojan ar vrea ca toată lumea să se pensioneze la 65 de ani: „Trebuie să eliminăm posibilitățile de pensionare anticipată”/Ce spune premierul despre ajutoarele de șomaj
  • Apar noi detalii în scandalul momentului! Ce ar fi declarat complicele fostului ministru Răzvan Cuc la DNA/Instanța decide dacă cei doi vor ajunge în arest preventiv
  • Părinții, în alertă! Mai mulți copii de la o grădiniță din Drobeta-Turnu Severin, la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară
  • Alunecare de teren, pe DN1, în zona localității Cornu. Circulația, restricționată parțial/Anunțul autorităților
  • Ședință tensionată a Coaliției, după votul PSD la moțiunea împotriva Dianei Buzoianu. Ce subiecte-cheie sunt pe agenda discuțiilor
  • O brad frumos…
  • Horoscop 17 decembrie 2025 – Ești un luptător
  • Exit mobile version