Diana Șoșoacă a câştigat o bătălie importantă pentru ea cu statul român. Senatoarea este pe cale să intre în posesia unei moșteniri uriașe.
Ea a solicitat despăgubiri de milioane de lei de la Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. Senatoarea este moștenitoarea unui teren situat pe DN1, în localitatea Otopeni, moștenit de la bunica ei pe cale maternă.
Despăgubiri în valoare de 602.910 euro
Diana Șoșoacă, mama ei și alte două rude urmează să primească despăgubiri în valoare de 602.910 euro, aproape 3 milioane de lei, ca urmare a unei hotărâri a Tribunalului Ilfov. Decizia nu este definitivă și a fost atacată atât de CNCI cât și de familia Dianei Șoșoacă.
„Bunica mea mi-a lasat moştenire vreo 30 de procese. De doua ori a trebuit sa o salvez pentru ca acesti oameni care formeaza mafia imobiliara au intrat peste ea in casa.
Sunt plângeri penale depuse care probabil ca nu se vor ancheta niciodată pentru ca e vorba de oameni politici foarte mari. Terenul respectiv are aproximativ 8000 de mp.
E aproape de aeroport, de fostul PNA. Acel teren valoarează 3 milioane de euro. E o minciună că nu poate fi retrocedat”, a afirmat Diana Șoșoacă de la Realitatea PLUS.
Nu poate fi retrocedată în natură
Proprietatea nu mai poate fi retrocedată în natură, din cauza unor construcții edificate de-a lungul timpului. În schimb, statul român era obligat printr-o decizie civilă, încă din anul 2014, să emită o propunere pentru măsuri reparatorii.
Practic, instanța nu a avut decât să stabilească valoarea compensațiilor, iar în acest sens a apelat la un expert judiciar. Evaluatorul a stabilit valoarea despăgubirilor la mai puțin de 80 euro/mp, mult sub valoarea de piață a zonei.
Decizia instanței nu a mulțumit-o pe Diana Șoșoacă, aceasta înaintând o contestație, înregistrată la Curtea de Apel București în prima parte a lunii februarie.
SUCCES !
Aaaaaa
Plată rujată pentru serviciile aduse…cui?
Acei bani sînt din banii fiecăruia, bani luați cu forța sub denumiri de taxe, impozite, accize s.a.. Pe vremuri se numeau biruri.
Cifrele sînt de asemenea ciudate: 602.910 euro; 6+2+9+1=18= 3×6=666
Tu numerologesti cum îți convine . 1+8=9 , asa era conform. E asa de bine sub bucile calde ale Dianei !
Nu sub buci ci intre ele!
BRAVO!
Sa I lingeți dosul distinsei doamne toți sorosisti globalisti sataniști
AUCHAN = SATANA 666 MOARTE
Tac lighioanele neonaziste
Din solda lui Soros nu mai vine nimic
Stau dihaniile drogate si triste
Si asteapta de la stapan sa-i mai finanteze un pic!
Pentru arginti si-ar vinde si mama
Tara pentru ei nu inseamna decat
Burdihanele pline ,minciuni ,multa strama
Destramare de tara ,minciuna si atat!
Fiv-ar lacomia de cap sa va fie
Berceni si Ange,si Boti nesimtiti
Tradatori de tara ,de neam si de glie
Blestemati si urati pe viata sa fiti!
Eu sunt po ponar, ma f ut in c ur si s ug p ula, ma plimb cu trotineta, merg la ”protestele” #rezist, lucrez la multinationala si imi petrec timpul in teambuilding.
atunci crapi
De ce te chinui bai pidosnicule nik?De ce nu-ti pui juvatul la gat si gata,scapa si saitul acesta de tine ,scapi si tu de noi !
ma f uti in c ur?
Nu ca mi-e scarba ,bai sac cu c..a..c..at!-P..u..ti !
Stat román,adunatura de talhari la drumul mare!
„bunica dvs. e prea batrana
ii dam o treime!”
-maxtor da banditilor blesteme,
copiiilor alorora,nepotilor SI VECINILOR!
Daca o chema Kalnoky, Mike, Banffy, Kendefft ori alt nume de grof sigur primea in natura tot terenul de sub aeroport
A moștenit un cățel de 500.000 Euro, va primi în schimb două pisici de câte 250.000 Euro fiecare. Povești de adormit copiii, direct în coșmaruri!