Darius Vâlcov, fost ministru al Finanțelor, s-a predat autorităților din Italia. El fugise din țară înainte de condamnarea la șase ani de închisoare pentru fapte de corupție.
Vâlcov s-a predat la o secție de poliție de lângă Napoli, relatează Corriere della Sera. Pe numele lui fusese emis un mandat european de arestare.
Darius Vâlcov a fost condamnat la 6 ani de închisoare în ”dosarul tablourilor”
Autoritățile române aveau informații că Vâlcov ar fi în zona Milano, unde avea stabilite interese de afaceri, încă anterior momentului condamnării sale definitive la șase ani de închisoare pentru corupție, printr-o decizie definitivă a instanței supreme.
Autoritățile române au transmis pe canale oficiale celor de la Roma să încerce să grăbească localizarea acestuia, pentru a evita o eventuală migrare a fostului oficial român către zona de sud a Italiei, având în vedere precedentele cazuri de acest fel cu persoane cunoscute din România, care au fost condamnate definitiv, dar instanțele italiene au refuzat extrădarea lor către București.
Darius Vâlcov a fost condamnat definitiv la șase ani de detenție pentru corupție, un dosar început în 2015 și care s-a încheiat prin hotărâre definitvă la începutul lunii, o decizie prin care magistrații români au hotărât și confiscarea unor sume importante de bani, dar și a peste 170 de tablouri, pe care Vâlcov le cumpărase din bani primiți mită.
Prejudiciu uriaș în dosarul tablourilor
Darius Vâlcov a fost acuzat în două dosare penale aflate pe rolul instanţelor de un prejudiciu de aproape 3 milioane de euro şi are sechestru pe bani şi bunuri (printre care 3 lingouri de aur, 172 de tablouri şi piese de mobilier) în valoare de doar 2 milioane de euro.
Deşi în acest dosar, Vâlcov este acuzat de DNA de şpăgi şi un prejudiciu de peste 9 milioane de lei (aproape 2 milioane de euro), instanţa l-a găsit vinovat doar de o pagubă de 6,2 milioane de lei. Potrivit rechizitoriului, numai în acest dosar, Vâlcov are sechestru pe bani şi bunuri de peste 7,2 milioane de lei, printre care 3 lingouri de aur şi 172 de tablouri. Deci, cu 1 milion de lei mai mult decât l-a găsit instanţa vinovat.
De ce numai pe numele lui mandat european de arestare ? pentru bica de ce nu ? pina unde merge batjocura justitiei ?
VALCOV E PIESA GREA DE TOT….E OMUL LUI DERIPASKA
OLEG DERIPASKA(OLIGARHUL ALUMINIULUI)POCNEA DIN DEGETE SI CANCELARUL MERKEL SE GUDURA PRECUM UN PUDEL LA COMANDA
TOT EI CONTROLAU SI INTERPOL EUROPA IMPREUNA CU MAFIA CHINEZO-ALBANEZA…TE UMFLA RASUL CE COMEDIE SCARBOASA…AL CAPONE SI OSAMA BIN LADEN AU CONDUS 33DE ANI ROMANIA
GHITA SEBI CU UN PICIOR IN PRAHOVA SI ALTUL IN CRAIOVA-OLT
https://www.youtube.com/watch?v=7Ek0UXT0Jwk
INTER-POL=INTER-LOP
UE=M U E
NATO=NA TONTULE
Ati observat ca toti aia care ajung la transmisii la Antena fac parnaie? Tre sa viepopa cu feștanie in studio ceva rau, e prea multi; Nuti, Mazere Bica, nenea Gigi care nu are dezlegari la felicitări pe jilțul din aur de 24,Oprescu,Darius etc,,, Felix,,, Bombonel, Dracnia si Dragomir…
/„cine te-a trimis, Dorino,/ să F…mosii la Torino?/De ce te-ai dus, Liliano,/ să faci m…e la Milano?”MANEA DE PUSCARIE
UNDE E FLORIN SALAM
O SERENADA LUI VALCOV PE REPEDE INAINTE