Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina şi ministru al finanţelor, a fost condamnat definitiv, marţi, de un complet de cinci judecători de la Instanţa Supremă, la 6 ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.
La instanţa de fond, Vâlcov primise o condamnare de opt ani de închisoare.
A fost trimis în judecată în 2015
Vâlcov a fost trimis în judecată în 2015 în acest dosar. La perchezițiile făcute atunci de procurori, procurorii au găsit o adevărată comoară – peste 1,3 milioane de lei lei, 90.000 de euro, trei lingouri de aur, în greutate de trei kilograme, şi trei tablouri inscripţionate Renoir, Jean Cocteau şi, respectiv, Aurel Acasandrei.
Este vorba de Dosarul Tablourilor, numit astfel după ce procurorii au găsit peste 100 de opere de artă achiziţionate de Vâlcov prin interpuşi, unele dintre fiind ascunse în pereţii falşi ai unor imobile aparţinând fostului ministru.
Ar fi plecat în Italia
Darius Vâlcov ar fi plecat de ceva vreme în Italia, acolo unde au fugit mai multe persoane condamnate în România pentru a scăpa de închisoare. El nu s-a prezentat la ultimul termen de judecată.
Magistrații au menţinut decizia de confiscare de la Vâlcov a sumei de 6,2 milioane lei.