Cauta

Curtea Supremă, lovitură cruntă pentru Nicușor Dan. Autorizațiile de construcție emise de primarii de sector rămân valabile

Curtea Supremă, lovitură cruntă pentru Nicușor Dan. Autorizațiile de construcție emise de primarii de sector rămân valabile - Ziarul National

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că Nicușor Dan, ca primar general, nu avea dreptul legal de a contesta în instanță autorizațiile de construcție emise de primarii de sector, atribuție care revine exclusiv prefectului Capitalei. Hotărârea de luni, 6 octombrie, clarifică o dispută juridică de lungă durată între Primăria Generală și cea a Sectorului 2.

Înalta Curte tranșează conflictul: doar prefectul poate anula autorizațiile de construcție

Surse juridice spun că decizia vine după ce Nicușor Dan a contestat în instanță 39 de autorizații de construcție emise de Primăria Sectorului 2, bazate pe PUZ-ul Coordonator al sectorului. În 38 dintre cazuri, acțiunile au fost respinse pe motiv că primarul general nu are calitatea procesuală pentru a ataca asemenea acte.

Un singur complet de judecată a admis excepțional cererea edilului, fapt care l-a determinat pe Nicușor Dan să solicite Înaltei Curți o dezlegare de drept, cerere respinsă categoric luni.

„Instanța supremă a stabilit clar: doar prefectul are competența legală de a verifica și anula autorizațiile de construcție emise de primarii de sector. Primarul general nu poate exercita acest control”, au explicat avocații citați.

Nicușor Dan

Autorizațiile de construcție emise de Primăria Sectorului 2 rămân valabile

Hotărârea ÎCCJ confirmă definitiv că autorizațiile de construcție emise de Primăria Sectorului 2 rămân în vigoare, iar niciun primar general nu va putea contesta astfel de acte în viitor.

Tribunalul București respinsese deja, încă din decembrie 2023, cererea lui Nicușor Dan, amintindu-i că funcția sa nu include atribuții de control asupra activității primarilor de sector.

Conform legii, singura instituție care poate sesiza nereguli în domeniul urbanismului este Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC), care transmite eventualele rapoarte către Prefectura Capitalei. În baza acestor documente, doar prefectul Municipiului București poate deschide o acțiune de anulare a unei autorizații de construcție.

Ultimele stiri

  • Nicușor Dan a rămas blocat la Macron. De ce n-a mai decolat aeronava preşedintelui spre Bucureşti
  • Creştin ortodocşii de rit vechi sărbăroresc, miercuri, Crăciunul. Tradiţii şi obiceiuri
  • Coruptia
  • Horoscop 7 ianuarie 2026 – Este o idee bună să vă relaxați
  • Viktor Orban avertizează UE: risc de dezintegrare din cauza conducerii
  • Se pregătește armistițiul în Ucraina. Europa trimite trupe/Ce face România
  • Numirea șefilor SRI și SIE, discutată la pachet cu marile parchete. Variantele luate în calcul de președinte
  • Alege ce citești
  • 2026 pe piețe: contururile lumii viitoare
  • Troc Putin-Trump: Venezuela, la schimb cu Ucraina!
  • Exit mobile version