Primarul din Sinaia a ajuns, vineri, la prânz, la sediul Poliției Sinaia ca să dea cu subsemnatul, după ce a fost pus sub control judiciar.
El trebuie să plătească până luni o cauțiune de 600.000 de lei.
Cum se apără Vlad Oprea
Edilul a declarat că în spatele acuzelor care i se aduc este „un grup de interese care vrea să pună mâna pe Sinaia”.
„Am interdicție de a discuta cu unele persoane, pe unele nici măcar nu le cunosc și sunt supus măsurii controlului judiciar, adica nu am voie să intru în sediul primăriei, să îmi exercit mandatul de primar.
Este clar că în spatele acestor acțiuni e același grup de interese care vrea să pună mâna pe Sinaia și e clar că nu am niciun fel de legătura cu cei care au păcălit zeci de români să cumpere apartamente de câte 2 sau 3 ori, ceea ce e iar un lucru de neacceptat”, a declarat Vlad Oprea pentru Digi24.
Edilul din Sinaia a negat că a luat șpagă: „N-am avut nicio treabă cu așa ceva. E exclus!” Vlad Oprea a mai spus că va contesta acuzațiile.
„Voi depune cauțiunea în termenul stabilit de lege și, evident, atât timp cât pot contesta lucrurile, voi face asta”, a declarat primarul.
Ce acuză DNA
Șase acuzații oficiale au formulat procurorii DNA împotriva lui Vlad Oprea, primarul din Sinaia. Printre altele, edilul este suspectat că ar fi primit 238.000 de euro pentru a facilita aprobarea unui PUZ destinat construirii unui hotel în Sinaia.
Potrivit unui comunicat al DNA, primarul Vlad Oprea este acuzat, între altele, de luare de mită și fals în declarațiile de avere, ambele în formă continuată, dar și de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale.
Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase…:)
Când Sinaia e numai a lui … moștenire de la Dumnezeu și familia regală.
Nu trebuie să facă nimic și trebuie să fie pregătită poliția să-l areseze…, după fața de… șmecheraș brunet de Ferentari !!!