AcasăJUSTIȚIECriminala de la Mangalia, care şi-a ucis prietena, a tranşat-o şi a...

Criminala de la Mangalia, care şi-a ucis prietena, a tranşat-o şi a lăsat-o într-o valiză, în parc, şi-a primit condamnarea

sursa foto: observatorulph.ro

Loredana Atănăsoaie, fata care şi-a ucis prietena, cadavrul acesteia fiind găsit sub o bancă într-un parc din Mangalia, a fost condamnată, miercuri, la 15 ani şi 3 luni de închisoare şi plata unor daune morale în valoare de 75.000 de euro.

Tribunalul Constanţa s-a pronunţat pe fond în acest dosar, la al doilea termen.

Pedeapsa primită de criminală

Instanţa a condamnat-o pe inculpată la 12 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, la 1 an şi 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, stabilind şi pedepse de câte 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, respectiv pentru operaţiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar, dar şi de 9 luni pentru acces ilegal la un sistem informatic.

De asemenea, criminala trebuie să plătească şi daune morale în valoare de 75.000 euro.

Şi-a ucis prietena din invidie

Loredana Atănăsoaie, o tânără de 18 ani din Vaslui, și-a ucis cu sânge rece cea mai bună prietenă. Cele două se aflau la muncă pe litoral, iar crima s-a produs în hotelul unde erau cazate.

În fața anchetatorilor, ea și-a recunoscut fapta și a oferit detalii despre modul în care a comis monstruozitatea. La începutul lunii noiembrie, Loredana Atănăsoaie a fost trimisă în judecată, iar astăzi a venit și prima decizie în cazul ei.

Decizia nu este definitivă, iar Adrian Cuculis, avocatul familiei Alinei Ciobanu, a declarat că acesta este minimul de pedeapsă. Astfel, există posibilitatea să depună apel.

„În principal, din câte observ, Instanța s-a orientat către minimum de pedeapsă și nu către un maxim de pedeapsă, iar în funcție de dorințele familiei urmează să depunem apel sau, din contră, să rămânem la soluția aceasta”, spune Cuculis.

author avatar
Andrei Ștefan
362 afisari

2 COMENTARII

  1. 15 ani pentru omor calificat.
    Daca se poarta frumos, in vreo 10 ani iese.
    Bravos justitia si parlamentarii complicii pentru ca nu inaspresc pedepsele .Vreo 10 ani pentru crima. !

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger