AcasăJUSTIȚIECornel Dinicu, patronul de la "Ferma Dacilor", se consideră şi el victimă....

Cornel Dinicu, patronul de la „Ferma Dacilor”, se consideră şi el victimă. Împotriva cui a depus plângere penală

Cornel Dinicu, patronul de la „Ferma Dacilor”, a formulat, în urma incendiului, o plângere penală. Avocatul omului de afaceri susţine că între reprezentanţii pensiunii de la Tohani şi compania de electricitate a existat o corespondenţă bogată, însă documentele au dispărut în incendiu.

Întrebat împotriva cui se îndreaptă clientul său, în contextul în care se consideră parte vătămată, avocatul Iancu Toader a făcut referire la compania furnizoare de energie electrică.

De ce a depus Dinicu plângere

Omul de afacere se va constitui şi parte vătămată.

„Domnul Dinicu a formulat şi dânsul o plângere penală, evident, se va constitui şi parte vătămată, pentru a putea, în primul rând – şi aceasta a fost şi o strategie de-a noastră, în apărare – pentru a putea avea acces şi la materialul dosarului, pentru că nu avem nici acum acest acces, subsumat acestei credinţe legitime că este o mână criminală şi pentru a se cerceta, evident, în amănunt, toate aceste aspecte pe care dânsul le-a semnalat şi pe care nu… nu ştiu, nu s-a voit să se aducă în spaţul public”, a afirmat avocatul lui Dinicu.

Întrebat daca Dinicu a denunţat sau a reclamat pe cineva, în încercarea de a se disculpa în dosar, apărătorul omului de afaceri a răspuns negativ.

Fluctuaţii de tensiune în reţea, la Ferma Dacilor

ANRE a recunoscut că a primit reclamaţii de la reprezentanţii pensiunii Ferma Dacilor, în luna mai, cu privire la existenţa unor fluctuaţii de tensiune în reţea şi a cerut distribuitorului de energie din zonă, DEER (fosta Electrica Distribuţie) să verifice situaţia.

Dânsul mai are, anterior, nişte plângeri şi nişte sesizări cărora nu li s-a dat curs.

Există o corespondenţă bogată, încercăm acum să o refacem, pentru că ştiţi, acum, din cauza acestui incident, s-au pierdut foarte documente, care atestă această corespondenţă cu autorităţile făcută de domnul Dinicu şi cred că va fi relevantă prin prisma lipsei de diligenţă”, a adaugat avocatul.

Conform procurorilor, ”societatea comercială era racordată la reţeaua de alimentare cu energie electrică în baza unui contract încheiat în anul 2014, pentru un consumator non casnic tip persoană fizică, loc de consum cu denumirea ”pompă de apă” având o putere de 8.00 Kw, insuficientă pentru susţinerea consumatorilor electrici ai unei pensiuni”.

”Înţelegem să facem şi precizarea că ancheta penală aflată în desfăşurare nu exclude niciuna dintre împrejurările care ar fi putut constitui baza izbucnirii incendiului (cauza probabilă a incendiului), în acest sens fiind efectuate acte de urmărire penală care să lămurească împrejurările concrete ce au condus la iniţierea procesului de ardere”, au spus anchetatorii.

Dinicu afirma într-un interviu acordat în 13 decembrie portalului online Observatorul Prahovean, că zona în care a construit Ferma Dacilor era „o râpă”, aşa cum i-a spus unii dintre apropiaţi.

Afacerea a început prin amenajarea unui grajd, care a fost transformat în restaurant şi unitate de cazare.

author avatar
Andrei Ștefan
302 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Nu rata să citești

Ultimele știri