AcasăJUSTIȚIECongresul PNL, sub lupa procurorilor! Se fac cercetări în două dosare

Congresul PNL, sub lupa procurorilor! Se fac cercetări în două dosare

congresCongresul PNL, sub lupa procurorilor! Se fac cercetări în două dosare

Procurorii fac investigaţii în două dosare penale deschise ca urmare a Congresului PNL în care a fost aleasă noua conducere a partidului.

În ambele cauze se fac cercetări în rem, fără să vizeze persoane, unul vizând fapte de abuz în serviciu, celălalt de zădărnicire a combaterii bolilor, potrivit Adevărul. Dosarele sunt pe rolul a două unităţi de parchet.

La Congresul PNL, organizat pe 25 septembrie, la Romexpo au participat aproape 5.000 de persoane. Premierul Florin Cîţu a precizat atunci că evenimentul a fost organizat bine şi au fost respectate măsurile de securitate, toată lumea purtând mască.

PNL a fost amendat cu 10.000 de lei după congresul cu 5.000 de oameni

Ulterior PNL a fost amendat cu valoarea maximă prevăzută de lege, 10.000 lei pentru nerespectarea măsurilor de prevenire şi combatere a pandemiei. De asemenea, poliţiştii au cerut şi înregistrările video pentru a vedea participanţii care nu au respectat distanţarea socială şi purtatea obligatorie a măştii.

Ministrul de Interne, Lucian Bode a precizat atunci că, pe lângă amenda dată de Poliţia Capitalei Partidului Naţional Liberal, firma care asigura paza a fost sancţionată cu 5.000 de lei. Ministrul a precizat că poliţiştii au primit 17 sesizări privind evenimentele de la Congres.

„Pentru activitatea din data de 25.09.2021, din incinta Romexpo, au fost aplicate sancțiuni contravenționale – organizatorului, în cuantum de 10.000 de lei pentru încălcarea prevederilor art. 65 lit. L din Legea 55/2020 privind unele măsuri de prevenire și combatere a pandemiei de Covid-19 și societății de pază, în cuantum de 5.000 de lei pentru încălcarea prevederilor art. 3, pct. 9^1 din HG 301/2021 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor”, precizau la acel moment reprezentanții Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

author avatar
Andreea Vlad
302 afisari

3 COMENTARII

  1. ZIARE . COM !
    UN SITE- CU JURNALISTI CORUPTI PUUPIINCURISTI , CE LING IN CÙR POLITICIENII CORUPTI SI PRADUITORI DE TARA SI POPOR
    ZIARE.COM. UN SITE DE CÃCAT CE A DEZINFORMAT CITITORII TIMP DE ANI DE ZILE CENZUREAZA ACUM ! SI NU ACCEPTA COMENTARII DACA NU ELOGIAZA MAFIA POLITICA CE-I PLATESC SA PUBLICE ARTICOLELE LOR MIZERABILE JURNALISTI ANALFABETI PE ZIARE.COM

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Accident grav. Cinci răniți, după ce un microbuz s-a izbit de un copac, în Gorj

Un accident grav, în care a fost implicat un microbuz, a avut loc miercuri în județul Gorj. La fața locului au intervenit de urgență...

Reacţia DURĂ şi încisivă a lui Piedone după ce Nicuşor Dan a anunţat că rezolvă problema traficului în 2035: „Ai dat căruța în gard,...

Nicuşor Dan a venit cu un termen "optimist" pentru bucureşteni: problema ambuteiajelor din Capitală va fi rezolvată în 2023.”Analizăm concluziile studiilor de fundamentare care...
proger