Cauta

Condamnare fără milă pentru şoferiţa din Iaşi care a ucis 4 muncitori. Comportament bizar pe toată durata procesului

Condamnare fără milă pentru şoferiţa din Iaşi care a ucis

Generalul Iulian Cristian Gherghe, condamnat definitiv! Ce pedeapsă a primit

Femeia care a comis accidentul în urma căruia patru angajaţi ai societăţii Citadin din Iaşi au murit a fost condamnată la 24 de ani de închisoare.

Sentința nu este definitivă, cazul urmând să ajungă la instanța de apel.

Cum s-a produs accidentul

Ea a pierdut controlul maşinii într-o curbă, a lovit un colţ de clădire, apoi a intrat în plin într-o autoutilitară care era staţionată pe partea dreaptă.

Lângă autoutilitară se aflau mai mulţi angajaţi ai societăţii Citadin, din subordinea primăriei, care făceau nişte lucrări. Un martor la accident a precizat că maşina pe care aceasta o conducea rula cu viteză foarte mare şi că impactul a fost unul deosebit de puternic.

A omorât 4 persoane.

Comportament bizar

Judecătorii au reținut și comportamentul ciudat al inculpatei în timpul procedurilor judiciare.

A doua zi după accident, părăsise spitalul desculță, fiind depistată pe când se plimba în parcul din fața Teatrului Național. În iulie 2022, la o lună după arestare, spusese la audieri că are 26 de ani (de fapt, avea 39 de ani, n.r.), că nu are copii (de fapt, are doi, n.r.), că este studentă și locuiește la cămin, afirmând că nu este arestată.

Lipsa de empatie și chiar atitudinea sfidătoare au fost remarcate de judecători și reținute în evaluarea finală. Chiar și atunci când i s-a atras atenția să își modereze comportamentul, răspunsul său neadecvat – Vă deranjează așa mult zâmbetul meu? Nu puteţi să vă ţineţi şedinţa? – a continuat să sublinieze aceeași atitudine nefirească, neadecvată și imatură”, arată ziaruldeiasi.ro.

Ultimele stiri

  • Stați în banca voastră, că turul doi nu e pentru noi! E al inițiaților
  • Surse: Cine ar putea fi viitorul ministru al Apărării. E un apropiat al lui Dominic Fritz
  • Undă verde pentru creșterea taxelor locale. CCR a respins contestația AUR pe legea care le majorează
  • Nicușor Dan, moment de confuzie. S-a încurcat în denumiri! Vrea aderarea României la o organizație din care facem parte de zeci de ani – VIDEO
  • S-a aflat! Germania lucrează la un plan detaliat! Scenarii pentru închiderea rapidă a spațiului aerian în caz de conflict militar
  • VIDEO. Incendiu cu urmări devastatoare într-o clădire din China: 12 oameni au murit
  • Explozie într-un bloc din Bihor: O femeie rănită și un balcon prăbușit. Cauza deflagrației
  • Nicușor Dan, întrevedere în Franța cu reprezentanții industriei de apărare: „România va investi semnificativ”, dar „nu doar ca simplu cumpărător”
  • Cauciucuri de iarna
  • Horoscop 10 decembrie 2025 – Ești complet absorbit de gânduri
  • Exit mobile version