AcasăJUSTIȚIECodul penal, modificat. Lovitura dată de PSD deținuților. Totul s-a sfârșit!

Codul penal, modificat. Lovitura dată de PSD deținuților. Totul s-a sfârșit!

codul penalcodul penal

Proiectul de lege de modificarea a Codului Penal prin care criminalii, violatorii şi tâlharii nu vor mai putea fi eliberaţi condiţionaţi a fost adoptat, miercuri, de Camera Deputaților, care a avut calitate de for decizional.

Legea merge acum la promulgare la preşedintele României, Klaus Iohannis.

„Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat iniţiativa legislativă pe care am depus-o în calitate de parlamentar PNL, prin care criminalii violatorii şi tâlharii nu mai pot fi eliberaţi conditionat. Legea merge acum la promulgare la preşedintele României, Klaus Iohannis.

Urmare a acestei legi, nu mai pot fi eliberaţi condiţionat infractorii care comit următoarele infracţiuni: omor, omor calificat, exploatarea cerşetoriei, folosirea unui minor în scop de cerşetorie, folosirea serviciilor unei persoane exploatate, violul, agresiunea sexuală, act sexual cu un minor, corupţia sexuală, tâlhăria calificată, tâlhăria urmată de moartea victimei”, a anunţat liderul deputaţilor PNL Florin Roman, potrivit romaniatv.net.

Decizia vine după ce Ion Turnagiu, condamnat la închisoare pe viață pentru 5 crime comise la începutul anilor ‘90, a fost eliberat condiționat anul trecut, după 26 de ani de detenție. La sfârșitul săptămânii trecute, el a stropit cu benzină o tânără de 17 ani și i-a dat foc, după ce fata a depus plângere la poliție împotriva lui, pentru viol.

Au crescut pedepsele pentru mai multe infracțiuni

Exploatarea cerşetoriei – Fapta persoanei care determină un minor sau o persoană cu dizabilităţi fizice ori psihice să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material sau beneficiază de foloase patrimoniale de pe urma acestei activităţi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă

Folosirea unui minor în scop de cerşetorie – Fapta majorului care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, folosindu-se în acest scop de prezenţa unui minor, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Folosirea serviciilor unei persoane exploatate – Fapta de a utiliza serviciile prevăzute la art.182, prestate de o persoană despre care beneficiarul ştie că este victimă a traficului de persoane ori a traficului de minori, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.

author avatar
Andreea Vlad