AcasăJUSTIȚIEClasare dosar 10 august. Procurorul general reacționează, cu trimitere la controlul ierarhic:...

Clasare dosar 10 august. Procurorul general reacționează, cu trimitere la controlul ierarhic: „Înțeleg emoția publică ”

Scutea, anunț important! Se așteaptă decizia în cazul fostului ministru Costel Alexe

Într-o primă reacție avută pe marginea clasării parțiale a dosarului privind violențele apărute la protestul din 10 august 2018, din Piața Victoriei, procurorul general al României a făcut sublinieri importante în privința ordonanței DIICOT, vorbind despre verificări în cadrul procedurii controlului ierarhic și despre emoția publică generată de această cauză.

„Acest dosar cunoscut cu denumirea „10 august” în continuare se derulează pentru stabilirea adevărului, pentru elucidarea acuzațiilor și a sesizării formulate din oficiu privind agresiunea asupra cetățenilor care au participat la protest”, a ales să precizeze, din start, Gabriela Scutea, din fața sediului Parchetului General.

Procurorul general al României a avut această primă reacție la destul de scurtă vreme de la aflarea informării venite din partea DIICOT, după o prima parcurgere, „sumară”, a celor 235 de pagini ale ordonanței procurorilor din cadrul Direcției Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. „Am reținut că ordonanța emisă structurează două planuri, acela al unui subiect pasiv colectiv, care a fost reprezentat de mulțimea protestatarilor, privită ca întreg, și un plan al subiecților individuali, în special persoane care au fost agresate după ora 23, în momentul în care a fost dispersată mulțimea de oameni din Piața Victoriei”, a mai precizat Scutea.

Ce au examinat procurorii

Accentuând faptul că este vorba despre o ordonanță „foarte amplă” și că se vor mai face comunicări pe marginea conținutului ei, după o primă lectură, Scutea a menționat că „rezultă că procurorii au examinat intervenția în forță în anumite zone din piață, au examinat folosirea mijloacelor de dispersare a manifestanților și au delimitat unele acte care reflectă lipsuri ale organizării Jandarmeriei în contextul misiunii de ordine publică din Piața Victoriei ca elemente contextuale și nu elemente de abuz în serviciu”.

Nu în ultimul rând, procurorul general a transmis că ordonanța „are deschisă procedura contestării pe cale ierarhică, are deschis accesul la studiul dosarului de către persoanele interesate și, în context foarte larg, posibilitatea examinării oricăror împrejurări noi care pot să determine redeschiderea cercetărilor”.

Scurtea: Toate actele din acest dosar vor fi cântărite în cadrul controlului ierarhic

Scutea și-a încheiat declarația de presă cu un mesaj adresat, în fapt, opiniei publice, cu trimitere la reacțiile iscate de aflarea deciziilor procurorilor DIICOT.

„Înțeleg emoția publică suscitată de acest dosar. Suntem în poziția în care procurorii au obligația ca întotdeauna să administreze probele în mod imparțial și în mod complet. Rolul nostru este să administrăm probele conform legii, în sensul acuzării și în sensul respectării prezumției de nevinovăție. De aceea, toate actele din acest dosar vor fi cântărite în cadrul controlului ierarhic în această obligație legală a procurorilor șefi”, a ținut să sublinieze Gabriela Scutea.

Anunțul DIICOT

Reacția procurorului general vine după ce DIICOT a anunțat, miercuri, „clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii, în forma tentativei, a infracțiunii de acțiuni împotriva ordinii constituționale”, stabilindu-se, așadar, că nu a fost vorba despre o tentatică de lovitură de stat, precum și „clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii de către suspecții maior CAZAN LAURENŢIU VALENTIN, comisar şef de poliţie CHIRICĂ MIHAI DAN, colonel CUCOŞ GHEORGHE SEBASTIAN și colonel SINDILE IONUŢ-CĂTĂLIN a infracțiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă”.

sursa foto: realitatea.net