AcasăJUSTIȚIECe au descoperit polițiștii în cazul unui tânăr șofer, după o urmărire...

Ce au descoperit polițiștii în cazul unui tânăr șofer, după o urmărire de câțiva kilometri! L-au reținut

Polițiștii au avut de a face cu un caz desprins, parcă, dintr-un scenariu de film turnat la Hollywood.

Un tânăr șofer în vârstă de doar 20 de ani, din comuna Ungureni, județul Botoșani, a ajuns să fie reținut pentru 24 de ore. Totul, după ce în cursul ultimei zile a săptămânii recent încheiate, a fost protagonistul unui episod presărat din plin cu abateri, din câte dezvăluie, luni, reprezentanții IPJ Botoșani.

Concret, tânărul e acuzat că după ce a oprit în primă fază la indicațiile unui echipaj de poliție, pe raza localității Gorbănești, când să le arate actele polițiștilor, s-ar fi sucit brusc. Ar fi apăsat pedala de accelerație, pornind în trombă, cu reprezentanții legii după el. În jur de patru kilometri a avut pe urmele sale o autospecială de poliție. Până când, la un moment dat, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat pe marginea drumului, într-un șanț.

Surpriza de la testul pentru alcoolemie

Chiar și așa, n-a renunțat la ideea de a scăpa de oamenii legii care încercau să îl oprească. Ar fi abandonat mașina, luând-o la fugă. A fost prins, însă, și imobilizat.

Au urmat testarea pentru alcool, dar și verificarea documentației. În ambele cazuri, tânărul ar fi fost prins pe picior greșit. Și anume, „în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 0,43 mg/l în aerul expirat”, se mai arată în comunicatul IPJ Botoșani.

Fără permis

Mai mult, s-a constatat că șoferul nu avea permis pentru nicio categoeie de autovehicule, mai mult, mașina pe care o conducea nu ar fi fost nici măcar înmatriculată.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii l-au reținut pe tânăr, acesta fiind cercetat pentru conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

sursa foto: Facebook/Poliția Română

author avatar
Cristina Stefan
157 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger