Judecătorii Curții Constituționale au respins miercuri sesizările Înaltei Curți de Casație și Justiție, Guvernului şi Avocatului Poporului pe legea care îi scapă pe evazioniști de închisoare, stabilind că aceasta este constituțională, potrivit News.ro.
Proiectul de lege, care aparține fostului deputat PSD, Cătălin Rădulescu, prevede că se poate aplica o amendă în locul închisorii în cazul persoanelor acuzate de o evaziune fiscală de până la 100.000 de euro care achită integral prejudiciul.
De asemenea, „dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte”.
Pe 17 decembrie 2020, ÎCCJ a decis să atace actul normativ la Curtea Constituţională. Iniţial, legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor pe 19 decembrie 2018, însă a fost atacată de PNL, PMP şi USR la Curtea Constituţională. Şi Avocatul Poporului a înaintat Curţii Constituţionale o sesizare asupra actului normativ.
Sesizarea de neconstituţionalitate „priveşte actul normativ în întregime, reţinându-se de către Secţiile Unite că se impune a se examina de către Curtea Constituţională dacă adoptarea actului normativ în discuţie s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art.61 alin. (2) şi ale art.75 din Constituţie referitoare la principiul bicameralismului, în coordonatele trasate prin Decizia nr.679/2020 a Curţii Constituţionale, dar şi prin jurisprudenţa anterioară a acesteia, întrucât forma adoptată de Camera Deputaţilor (Camera decizională) modifică substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia legii adoptate de Senat, în calitate de Cameră de reflecţie”, potrivit ÎCCJ.
@ ,,Fapta nu se mai pedepsește”, nici cu amendă penală, ?
E o speță pentru care CCR a mai pronunțat anterior decizii și și-a modificat „opinia constituțională”, ?
@ Și o să le indexeze și salariile și pensiile la judecătorii de la CCR când o să recupereze din prejudicii, ?
Asa e la Romanica, ajutam marii spagari sa traiasca fara sa castige un ban, si apoi ne plangem ca handicapatii ca nu avem bani la buget
Halal conducatori, vai de ea tara
@ Dacă ăia 20% din baza de calcul, peste dobânzi și penalități „contribuie” la inflație, parlamentul și judecătorii de la CCR contribuind și la „constituționalizarea” inflației,? Remarcați că banul ar trebui să aibă corespondent în bunuri, valori, ?
@ Remarcați că CCR a dat și o decizie de neconstituționalitate și despre „confiscările” de venituri la impozitarea pensiilor de valoare mai mare, ?