AcasăJUSTIȚIECâți ani de închisoare a primit un șofer beat care a omorât...

Câți ani de închisoare a primit un șofer beat care a omorât doi oameni/ Judecătorii au aplicat Legea Anastasia

Sentinţă record aplicată de Magistraţii de la Tribunalul Neamţ în cazul unui şofer beat, care a provocat un accident soldat cu doi morţi. Conducătorul auto şi alte două persoane au suferit leziuni grave.

Tragedia s-a petrecut în anul 2019, iar condamnarea a fost decisă pe data de 11 ianuarie 2024.

Ani grei de închisoare pentru șofer

Vinovatul, Vasile Manolache, a primit o pedeapsă record de peste 13 ani de închisoare, aceasta fiind cea mai mare hotărâtă într-un dosar care priveşte vinovăţia unui inculpat dintr-un caz de accidente rutier cu morţi şi răniţi.

„Constată că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente şi (…) aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 13 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 6 luni, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă cu închisoarea, stabilită în cauză, urmând ca inculpatul Manolache Vasile Dionisie, să execute pedeapsa rezultantă“, se arată în sentinţa Tribunalului Neamţ.

Condamnarea este efectul Legii „Anastasia“, care a fost iniţiată de senatorul Robert Cazanciuc şi promulgată anul trecut.

Aceasta prevede că faptele deduse judecăţii cu şoferi băuţi sau fără permis, care sunt implicaţi în accidente mortale nu vor mai putea fi soluționate prin sentinţe cu suspendare. Legea poartă numele unei fetiţe ucise în faţa casei de o şoferiţă fără permis.

Nu a scăpat doar cu închisoare

În cazul lui Vasile Manolache, instanţa de judecată a mai decis ca acestuia să i se interzică dreptul de a conduce orice fel de vehicule, pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei. Pe parte civilă, daunele materiale și morale acordate familiilor persoanelor care au decedat sau au suferit leziuni totalizează 1,36 milioane de lei.

Tragedia a avut loc în noaptea de 29/30 septembrie 2019, la ora 22.40, în localitatea Butnăreşti, comuna Secuieni. Deşi băuse, acuzatul, care avea atunci vârsta de 29 de ani, s-a urcat la volan, luând în maşină patru amici. La un moment dat, într-o curbă la dreapta, vehiculul a ajuns pe contrasens şi a părăsit partea carosabilă.

Totuşi, conducătorul auto a reuşit să revină pe şosea, dar a pierdut de tot controlul maşinii. A intrat într-un cap de pod pe care l-a spulberat, oprindu-se într-un copac. Pe loc au murit Ionuţ Tănase, de 31 de ani, subinspector la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice de la Poliţia Roman şi Ioan Bădărău, de 29 de ani, fiul unui şef de post din zonă.

Şoferul şi ceilalţi doi pasageri din autoturism au suferit leziuni foarte grave, care au necesitat pentru vindecare sute de zile de îngrijiri medicale, fiind diagnosticaţi cu fracturi, traumatism cranio-cerebral, pneumotorax şi policontuzii. La debutul anchetei, cercetările au vizat comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă.

author avatar
Mihail Ioan
483 afisari

Nu rata să citești

Ultimele știri