AcasăJUSTIȚIECătălin Cherecheș, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare! UPDATE....

Cătălin Cherecheș, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare! UPDATE. Fostul edil a dispărut. Poliţiştii au sărit şi gardul acasă la el

Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare, a fost condamnat definitiv, vineri, la 5 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.

UPDATE: Fostul edil a dispărut. Poliţiştii au sărit şi gardul acasă la el

Polițiștii au ajuns la locuința lui Cătălin Cherecheș, însă nu l-au găsit acasă. Unul dintre agenți a sărit gardul în curtea edilului. De asemenea, nu l-au găsit nici la sediul Primăriei.

Astăzi, 24 noiembrie, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş au primit de la instanţa competentă un mandat de executare a pedepsei închisorii de 5 ani, emis pe numele unui bărbat, de 45 de ani, din Baia Mare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.

Astfel, poliţiştii efectuează verificări, în vederea depistării bărbatului”, anunţă IPJ Maramureş.

_______________________________

Ştirea iniţială:

În plus, Curtea de Apel Cluj i-a majorat de la 4 la 5 ani pedeapsa complementară de a fi ales în autorităţile publice.

Bunurile lui Cherecheş, sub sechestru asigurator

De asemenea, se menţine sechestrul asigurător asupra unui autoturism marca Porsche Cayenne, a unui teren intravilan în suprafaţă de 74 mp şi a terenului intravilan în cotă de 9/788 parte aferentă parcării, până la concurenţa sumei de 65.000 lei şi 5.000 euro, cu privire la care s-a dispus confiscarea specială.

Înstanţa dispune ca sechestrul asigurător să garanteze şi executarea cheltuielilor judiciare în cuantum de 57.000 lei (aferente fazelor de urmărire penală, judecata în primă instanţă şi judecata în apel).

Legat de acest dosar, socrii lui Cătălin Cherecheș se află în arest preventiv, după ce soacra primarului ar fi fost prinsă în flagrant, la Cluj, în timp ce intermedia o mită pentru judecătoarea care urma să pronunțe sentința definitivă în dosar de corupție al ginerelui său.

author avatar
Andrei Ștefan
615 afisari

9 COMENTARII

  1. Pai nu se batea cu pumnul in pept CereCheș ca merge pana in panzele albe? Nici nu a fost macar demn sa se predea singur.

  2. S-o fi dus sa se planga la Curtea de la Bari? Am vazut ca unii condamnati( cu bani), reusesc sa ramana in Italia.

  3. vad ca tot mai multi hoti o sterg din tara , treaba se poate rezolva foarte usor .DE CE NU LI SE RIDICA PASAPORTUL SI CI CELOR CARE AU PROBLEME CU JUSTITIA !!??? pt uz intern se poate elibera un buletin ,justitia poate hotara ridicarea pasaportului ,dar nu se vrea asa ca i cautam mult si bine iar acesti hoti rad de noi din strainatate ,toata vina o poarta justitia .

  4. Cand toata mass media vorbeste de bandit, TU care pazesti hotarele tarii si faci misto cand randurile de masini se intind pe kilometri, iar tu stai la cafea, trebuie sa fii ori tampit ori INTERESAT ca sa-l faci scapat pe un asemenea gunoi de om, care a facut tot ce i-a stat in putinta sa scape de bratul lung al legii. A fost un zero barat care brava peste tot bagandu-l la inaintare pe taicasu (decedat) saracu, cde minunat om a fost si cum s-a jertfit el ca ipochimenul sa-si termine inaltele studii la Viena. Le-a terminat degeaba, s-a purtat in oras ca un semizeu, l-a inglodat in datorii prin imprumuturi de zeci de milioane de dolari ca sa-si satisfaca unele capricii , in timp ce unii (total dezinteresati) strigau din toti bojocii, Kerekes nu uita Baia Mare e a ta, iar el chiar a crezut. Pacat ca sufera unele persoane apropiate , total nevinovate, printre care si mama puscariasului, un medic devotat si integru. Sper ca cei cu latul larg sa dea cu subsemnatul cat mai repede.

  5. O sa vina un etnic sa conduca si acolo ca aia nu sunt pungasi si penali ca pot !!!Sint de zece ori mai mult dar nu sunt deranjati.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger