Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat, marți, de judecătorii instanței supreme într-un dosar de abuz în serviciu şi complicitate la uzurpare de calităţi oficiale.
Este vorba despre dosarul în care Tăriceanu a fost trimis în judecată de Parchetul General în decembrie 2020. El fusese acuzat că nu a constatat şi nu a supus la vot în plenul Senatului încetarea mandatului de senator al lui Cristian Marciu, deşi acesta din urmă avea o decizie definitivă în instanţă prin care a fost declarat incompatibil şi nu mai putea ocupa o funcţie publică.
S-a cerut și achitarea lui Cristian Marciu
În acelaşi dosar a fost achitat şi fostul senator Cristian Marciu, însă decizia nu este definitivă.
În luna martie 2020, Călin Popescu Tăriceanu a fost audiat de procurori în acest caz, el declarând atunci că ancheta Parchetului este neconstituţională şi nelegală, deoarece parlamentarii nu pot fi acuzaţi de abuz în serviciu, ei neavând atribuţii de funcţionari.
Sa traiasca ssasul si Guvernul lui fara penali .Noul USL va achita pe toti puscariasii
Poate vor fi si despagubiti 😁