AcasăJUSTIȚIECălin Donca a cerut să fie eliberat, iar magistraţii au dat decizia....

Călin Donca a cerut să fie eliberat, iar magistraţii au dat decizia. Veşti şi pentru contabila lui

Călin Donca rămâne în arest preventiv, adică după gratii. Curtea de Apel Brașov a respins contestația făcută de omul de afaceri, care cerea fie control judiciar, fie arest la domiciliu.

Aceeași decizie au luat judecătorii și pentru Ileana Buzatu, una dintre partenerele de afaceri ale lui Donca. A fost însă lăsată în libertate contabila milionarului, Elena Dobre, ea urmând a fi cercetată sub control judiciar.

Avocatul lui Călin Donca era optimist

Înainte de decizia magistraţilor, avocatul lui Călin Donca era optimist. Susținea că nu ar exista probe suficiente la dosar pentru ca milionarul să fie arestat preventiv.

Milionarul monden le-a spus judecătorilor că vrea să se întoarcă acasă pentru a avea grijă de soția lui, dar și de cei cinci copii ai familiei. A încercat să convingă judecătorii că se va pune la dispoziţia Justiţiei pe toată durata cercetărilor.

Milionarul, acuzat că a prejudiciat statul

Călin Donca ar fi înregistrat în evidenţele contabile ale unor firme pe care le deţineau sau controlau documente care atestă operaţiuni fictive cu consecinţa micşorării bazei de calcul a impozitului pe profit şi măririi cuantumului taxei pe valoare adăugată deductibilă, sustrăgându-se astfel de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat.

Prejudiciul a fost estimat la 4.346.286 de lei, spun procurorii.

author avatar
Andrei Ștefan
881 afisari

7 COMENTARII

  1. Daca gagiul este cercetat pentru infractiuni economice, fara a fi pericol social, de ce trebuie sa stea neaparat in arest impreuna cu talharii si criminalii?

    • Gagiul este infractor deci, dacă legea cere că e mai bine pentru el să se răcorească după gratii, n-avem ce comenta. Evident că poate fi mutat într-o rezervă specială pentru cei de teapa lui dar asta doar în limita posibilităților limitate ale penitenciarelor românești.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger