Cauta

Brancardierul care a provocat, din greşeală, moartea unei paciente la “Matei Balş”, plasat în arest la domiciliu

Brancardierul care a provocat, din greşeală, moartea unei paciente la “Matei Balş”, plasat în arest la domiciliu - Ziarul National

Brancardierul care a provocat, din greşeală, moartea unei paciente la "Matei Balş", plasat în arest la domiciliu

Pedeapsă mai puţin aspră pentru brancardierul care a provocat, din greşeală, moartea unei paciente la “Matei Balş”: el a fost plasat doar în arest la domiciliu, faţă de măsura mai dură cerută de procurori, şi anume arestul preventiv.

Judecătoria Sectorului 3 a decis, sâmbătă, plasarea în arest la domiciliu a brancardierului de la Spitalul “Victor Babeş” din Capitală, acuzat că ar fi detubat din greşeală o pacientă cu COVID-19 internată la Secţia de Terapie Intensivă, femeia decedând la scurt timp.

Un judecător de drepturi şi libertăţi a respins cererea procurorilor de arestare preventivă a brancardierului, acesta fiind plasat în arest la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, conform Agerpres.

Care a fost motivarea Instanţei?

Respinge ca neîntemeiată propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Popescu Cristian. (…) dispune luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpat, pe o perioadă de 30 zile începând cu data de 12.12.2020 şi până la 10.01.2021, inclusiv.

Desemnează ca organ de supraveghere a inculpatului Secţia 16 Poliţie, în circumscripţia căreia inculpatul îşi are locuinţa, care va urmări respectarea măsurii şi a obligaţiilor impuse inculpatului“, se arată în decizia postată pe portalul instanţelor de judecată.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată atât de către procurori, cât şi de brancardier. Angajatul unităţii medicale a fost reţinut, vineri, de procurori, fiind acuzat de ucidere din culpă.

Cum a greşit brancardierul?

În data de 10.12.2020, ora 15,30, după ce una dintre cele două paciente dintr-un salon al Secţiei de Terapie Intensivă a fost declarată decedată, pentru ridicarea cadavrului din salon şi depunerea acestuia la morgă au fost solicitaţi mai mulţi brancardieri, între care şi inculpatul, precum şi o infirmieră.

Inculpatul s-a echipat cu costumul de protecţie, a intrat în salonul respectiv fără a-i mai aştepta pe ceilalţi şi, confundând cele două paciente, şi-a depăşit atribuţiile de serviciu şi a scos sonda de intubare de la pacienta în viaţă, aceasta decedând la scurt timp, în pofida manevrelor de resuscitare aplicate de medicii care fuseseră alertaţi“, precizează procurorii.

Ce a anunţat Spitalul Matei Balş?

Potrivit unităţii medicale, în după-amiaza zilei de joi, în cadrul Compartimentului Terapie Intensivă, a avut loc un “incident regretabil“, soldat cu decesul unei paciente cu COVID-19, în vârstă de 65 de ani, internată din data de 25 noiembrie.

Ultimele stiri

  • La revedere B9!
  • Producătorii de gaze fac legea în România. Amenzile ANRE, frecție la picior de lemn
  • Să începi ca pungășel și să ajungi perfid. Asta înseamnă 36 de ani de muncă
  • Meteorologii AccuWeather, anunț de ultimă oră! Când vine „iarna secolului” în România. Orașele în care va ninge din abundență
  • Reguli simple să-ți protejezi locuința de Sărbători. Ce trebuie să faci ca să nu fii „călcat” de hoți
  • Start de sezon pentru pârtiile din România. Unde se poate schia și cât costă skipass-urile
  • Țara în care creditele ipotecare pe 50 de ani iau avânt. Debitorul trebuie să returneze creditul până la 80 de ani
  • Ce sancțiuni riscă cei care folosesc petarde și artificii de sărbători. Sunt interzise în România
  • Cum se calculează impozitul pe locuinţe în 2026. Cine va plăti cel mai mult
  • Tradiţii şi credinţe legate de solstiţiul de iarnă. Ce nu ai voie să faci în cea mai lungă noapte din an
  • Exit mobile version