AcasăJUSTIȚIEBombă juridică. Fostul președinte al Ucrainei câștigă împotriva Consiliului UE

Bombă juridică. Fostul președinte al Ucrainei câștigă împotriva Consiliului UE

Consiliul UE, prins cu incompetența și abuzul

Consiliul UE a fost obligat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene să-i plătească cheltuieli de judecată fostului președinte pro-rus al Ucrainei, Viktor Fedorovici Ianukovici, și să anuleze decizia de sancționare a acestuia. Fostul președinte a invocat, în apărarea sa, articolul 263 din TFUE, care prevede incompetența ca motiv de anulare a unui act al Consiliului.

Euromaidan

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis în favoarea fostului președinte al Ucrainei, Viktor Fedorovici Ianukovici, înlăturat de la putere în 2014, prin lovitura de stat cunoscută ca euromaidan. Fostul șef de stat a cerut în instanța europeană anularea deciziilor Consiliului UE prin care acesta era pus pe lista persoanelor, entităților și organismelor care fac obiectul măsurilor restrictive prevăzute în anexa la Decizia 2014/145/PESC, pentru rolul lor în subminarea sau amenințarea integrității teritoriale, a suveranității și a independenței Ucrainei și a stabilității și securității statului.

Hotărârea CJUE, publicată luna aceasta în Jurnalul Oficial al UE, anulează Deciziile (PESC) 2021/394 și 2022/376 ale Consiliului UE din 4 martie 2021 și din 3 martie 2022, ambele vizând măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina. Totodată, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că Viktor Fedorovici Ianukovici va primi cheltuieli de judecată din partea Consiliului UE. Reclamantul, Viktor Fedorovici Ianukovici , cu domiciliul în Rostov-pe-Don, Rusia, a solicitat anularea deciziilor Consiliului UE prin acțiunile întemeiate pe articolul 263 TFUE.

Potrivit acestui articol, motivele pentru anularea unui act al Consiliului UE sunt incompetența, încălcarea unei cerințe procedurale esențiale, încălcarea tratatelor sau a Cartei drepturilor fundamentale, precum și abuzul de putere.

Pe ce s-au bazat

Deciziile Consiliului UE de a impune măsuri de restricție în cazul fostului președinte ucrainean s-au bazat pe hotărâri ale Înaltei Curți Anticorupție a Ucrainei.

”Procedurile penale referitoare la deturnarea de fonduri sau active publice se află încă în desfășurare. Informațiile din dosarul Consiliului arată că dreptul la apărare și dreptul la protecție jurisdicțională efectivă ale dlui Ianukovici, inclusiv dreptul fundamental la un proces într-un termen rezonabil, în fața unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, au fost respectate în cadrul procedurilor penale pe care s-a bazat Consiliul. Acest lucru este demonstrat în special de hotărârea Înaltei Curți Anticorupție a Ucrainei din 11 august 2020, în care curtea a examinat petiția Biroului Național Anticorupție al Ucrainei și a autorizat reținerea dlui Ianukovici”, se arăta în deciziile Consiliului UE. Potrivit hotărârii curții ucrainene, judecătorul de instrucție a confirmat existența unei suspiciuni rezonabile privind implicarea lui Ianukovici într-o infracțiune legată de deturnarea de fonduri și a confirmat statutul de suspect al acestuia în cadrul procedurilor penale.

Dovezi și nu prea

Înalta Curte Anticorupție a Ucrainei a stabilit, de asemenea, că Viktor Fedorovici Ianukovici se află în afara Ucrainei din 2014, se mai preciza în deciziile Consiliului. Și astfel, Curtea a conchis că există suficiente motive pentru a considera că dl Ianukovici se ascunde de organele de anchetă preliminară.

”În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Consiliul consideră că perioadele în care dl Ianukovici se sustrage de la anchetă trebuie excluse din calculul termenului relevant pentru evaluarea respectării dreptului la un proces într-un termen rezonabil. Prin urmare, Consiliul consideră că împrejurările descrise în decizia Înaltei Curți Anticorupție care se impută lui Ianukovici au contribuit în mod semnificativ la durata anchetei”, a mai motivat Consiliul UE.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
1.179 afisari

3 COMENTARII

    • Se poate si un ”maidan” de la Soare Rasare.
      S-ar putea sa convina si lui bideu, precum si Europei aceasta varianta care l-ar inlatura ”cu materialul clientului”, recte Ianucovici, pe saltimbancul de la Kiev,
      punind capat razboiului si scutindu-ne pe noi de ”pomeni” costisitoare .
      Poate o vedem din nou pe scirba de nuland prin Kiev….

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger