AcasăJUSTIȚIEBOMBĂ! City Insurance declară război ASF. Dosarul a ajuns pe masa procurorilor

BOMBĂ! City Insurance declară război ASF. Dosarul a ajuns pe masa procurorilor

City Insurance

City Insurance, cel mai mare asigurător pe RCA din România, a dezgropat securea războiului. Asiguratorul a reușit redeschiderea unui dosar penal închis inițial de procurorii Parchetului Tribunalului București, deschis împotriva șefilor ASF.

Principalul nume vizat este cel al lui Florin Golovatic, șef al Direcției de Supraveghere și control din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), potrivit newsonline.ro. Dosarul deschis în urmă cu 4 ani îi mai vizează pe Daniel Gheorghe Bordeanu – specialist în asigurări în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară, Georgiana Ligia Ivaz – subordonată a lui Golovatic la Direcția Supraveghere și Control, Cristina Maria Crînganu – funcționar în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară și Simona Maria Mircea.

În 2016, compania de asigurări acuza conducerea ASF că dorește desființarea firmelor cu capital românesc, în favoarea celor cu capital străin. City Insurance a depus plângere penală după ce șefii Autorității de Supraveghere Financiare au decis redresarea financiară a companiei, considerată de către asigurator „nelegală și netemeinică”.

City Insurance susținea că „ASF a ignorat cu rea credință” rezultatul unui audit comunicat de asigurător din care rezulta că îndeplinește și depășeșe toți indicatorii impuși de Solvency II. ASF ar fi efectuat, au mai motivat cei de la City Insurance în plângerea penală, controale repetate și lungi, urmate de măsuri netemeinice și contradictorii.

În ceea ce privește capetele de acuzare pentru care Tribunalul București a infirmat soluția de clasare și a dispus completarea urmăririi penale:

-Art. 304 din Codul penal se referă la ”(1) Divulgarea, fără drept, a unor informații secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicității, de către cel care le cunoaște datorită atribuțiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. (2) Divulgarea, fără drept, a unor informații secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicității, de către cel care ia cunoștință de acestea, se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă”

-Articolul 297 alin 1 din Codul penal se referă la Abuzul în serviciu iar definiția faptei este ”Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”.

 

author avatar
Andreea Vlad
648 afisari

1 COMENTARIU

  1. Asa se intampla cand ii ti in brate ani de zile, te combini cu mafioți și după ce au probe ti o trag.Intrebsm pe noul șef al ASF dl Marcu ce credibilitate mai are azi dl Golovstic cu plângerea penală. Mai poate judeca rațional un alt control la City?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger