Cauta

Bercea Mondial, eliberat! A ispășit doar doi ani de închisoare, dintr-o pedeapsă de 13 ani

bercea mondial

Bercea Mondial, eliberat! A ispășit doar doi ani de închisoare, dintr-o pedeapsă de 13 ani

Bercea Mondial, pe numele său adevărat Sandu Anghel, va fi eliberat condiționat după nici doi ani de detenție, a decis Tribunalul Mehedinţi. Interlopul fusese condamnat în octombrie 2020 la 13 ani şi 272 de zile de închisoare pentru tentativă de omor asupra unui fost viceprimar al municipiului Slatina.

Decizia magistraților este definitivă.

„Admite contestaţia formulată de condamnatul Anghel Sandu, împotriva sentinţei penale nr. 71/18.01.2022, pronunţată de Judecătoria Dr. Tr. Severin, în dosarul cu numărul 10989/225/2021. Desfiinţează parţial sentinţa penală atacată în sensul că: Admite cererea de liberare condiţionată privind pe condamnatul Anghel Sandu. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Anghel Sandu din executarea pedepsei de un 13 ani şi 272 zile închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 130/2020, a Tribunalului Mehedinţi”.

Dispune punerea în libertate a condamnatului Anghel Sandu de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 198/2020, emis de Tribunalul Mehedinţi, dacă nu este arestat în altă cauză (…) Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, azi 10 Martie 2022, la sediul Tribunalului Mehedinţi”, a decis instanța.

A fost condamnat pentru tentativă de omor

În octombrie 2020, Curtea de Apel Craiova a decis condamnarea definitivă a lui Sandu Anghel la 13 ani şi 272 de zile de închisoare pentru o tentativă la omor săvârşită în anul 2009 împotriva unui fost viceprimar al municipiului Slatina, Valeriu Matei, instanţa craioveană menţinând decizia instanţei de fond, Tribunalul Olt, dată în 2019. În acelaşi dosar, Laurenţiu Anghel, fiul lui Sandu Anghel, a fost condamnat la 9 ani şi 6 luni de închisoare.

Bercea Mondial a mai fost condamnat definitiv la închisoare în 2014 pentru 8 ani şi 9 luni, după ce în anul 2011 l-a înjunghiat pe unul dintre nepoţi, fiind eliberat condiţionat în februarie 2019. El a fost judecat în acest dosar în stare de arest preventiv, fiind încarcerat încă din 2011.

Ultimele stiri

  • Informație bombă în presa turcă: Maia Sandu ar vrea să trimită 700 de voluntari în Ucraina după alegeri
  • Ce a spus Andi Moisescu despre copiii săi, după ce s-a aflat că îndrăgitul om de televiziune ar fi divorțat de Olivia Steer. „Sunt cu mult în fața mea”
  • Zeci de trenuri anulate, inclusiv pe rute importante/CFR Călători nu a reușit să-și achite la timp facturile
  • De ce nu se grăbește PSD când vine vorba de stabilirea datei alegerilor pentru Primăria Capitalei. Grindeanu: „Hai să vedem care e planul pentru București” – VIDEO
  • Grindeanu, despre „apucăturile” USR: „Niciodată nu o vedeţi PSD-ul guvernând în forma aceasta” – VIDEO
  • Trump îl amenință pe George Soros! Președintele SUA cere anchetarea miliardarului și a fiului acestuia. „Un grup de psihopați!”
  • Apa potabilă și Aviația
  • Caricatura Zilei
  • Împrumuturi scumpe și datorii uriașe: România, mortul frumos cu buzunarele goale
  • Horoscop 28 august 2025 – Aveți răbdare și evitați speculațiile
  • Exit mobile version