Benny Steinmetz, un important om de afaceri israelian, condamnat în dosarul privind retrocedarea Fermei Băneasa, a fost reţinut la Atena, la aproape un an după ce a fost reţinut de autorităţile din Cipru, care însă au refuzat extrădarea acestuia.
Steinmetz a fost reţinut duminică, pe Aeroportul din Atena, la intrarea în ţară. El călătorise cu un zbor privat, din direcţia Tel Aviv.
Va fi prezentat în faţa Procurorului
El urmează să fie prezentat în faţa Procurorului de pe lângă Curtea de Apel Atena. Ultima aventură judiciară a avut-o în Cipru, dar a scăpat de arest în septembrie 2023. Steinmetz fusese arestat pe aeroportul din Larnaca, din cauza unui mandat european de arestare (MEA) emis de autoritățile române, conform g4media.ro.
În decembrie 2021, el fusese reținut într-o manieră similară și în Grecia, dar a fost eliberat de autoritățile elene pe cauțiune.
Remus Truică,7 ani de închisoare
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat în 17 decembrie verdictul final în dosarul retrocedării Fermei Băneasa: omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la şapte ani de închisoare, israelienii Benyamin Steinmetz şi Tal Silberstein au primit câte cinci ani de închisoare, iar Prinţul Paul – trei ani şi patru luni.
Prejudiciul din dosar se ridică la peste 145 de milioane de euro, peste 135 de milioane de euro, reprezentând contravaloarea terenurilor fostei Ferme regale de la Băneasa şi aproape 10 milioane de euro, pădurea Fundu Sacului din Snagov.
Potrivit DNA, acuzaţiile reţinute în sarcina inculpaţilor vizează infracţiuni comise în perioada 2006 -2013 în diferite forme de participare (autorat, complicitate sau instigare), ”în interesul obţinerii unor imobile de o valoare deosebită, între care Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa, revendicate fără drept de Paul Philippe Al României”, conform Pro TV.