Cauta

Avocatul Poporului, sesizare la CCR privind prevederile referitoare la carantină

Avocatul Poporului, sesizare la CCR privind prevederile referitoare la carantină - Ziarul National

Instituția condusă de către Renate Weber s-a adresat din nou Curții Constituționale.

De această dată miercuri, în plină stare de alertă la nivel național. Este vorba despre o sesizare referitoare la prevederi ce au în vedere măsura carantinei.

Concret, Avocatul Poporului consideră că este necesară o reglementare juridică la nivel de lege, în sensul identificării clare a persoanelor şi situațiilor în privința cărora se poate lua această măsură – fie că e vorba despre carantină instituționalizată sau nu – și pe ce perioadă.

Comunicatul transmis de instituția în cauză precizează următoarele:

“Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare și cele ale art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile menționate sunt neconstituționale, în măsura în care permit dispunerea unor măsuri de restrângere a exercițiului libertății individuale, prin acte administrative (ordine) emise de organe administrative (Ministrul Sănătății).

În esență, Avocatul Poporului apreciază că lipsa reglementării la nivelul legislaţiei primare a măsurilor generate de epidemii (carantină, izolare/internare obligatorie a persoanelor în contextul bolii transmisibile Covid-19) lasă la latitudinea Ministrului Sănătății emiterea unor acte administrative, cu caracter normativ, de rang infralegal, ingerinţa generată de această stare vizând drepturi fundamentale, respectiv dreptul la libertate individuală și dreptul la viață intimă, familială și privată, cu încălcarea prevederilor art. 53 din Constituţie.

Avocatul Poporului consideră că trebuie să existe o reglementare juridică la nivel de lege, în sensul identificării clare a persoanelor şi situațiilor în care şi faţă de care măsura carantinei (în oricare dintre formele acesteia: instituționalizată/internare, izolare) se poate lua, cine o poate lua, în ce condiţii şi pe ce perioadă, deoarece toate aceste situații presupun o limitare a unor drepturi fundamentale ale omului.

Dispozițiile legale criticate, fără a stabili în concret garanții adecvate menite să asigure respectarea caracterului inviolabil al libertății persoanei, lasă unui organ administrativ, Ministrul Sănătății, posibilitatea să legifereze și să restrângă drepturi fundamentale, prin impunerea unor măsuri privative de libertate.

Legea este cea care trebuie să reglementeze procedura de instituire și încetare a măsurilor restrictive de libertate, aplicarea graduală a măsurilor în funcție de severitatea cazului, atribuțiile fiecărei autorități publice în executarea măsurilor.

Mai mult, normele legale supuse controlului de constituționalitate, care reglementează dispunerea unor măsuri, trebuie să fie elaborate în mod previzibil şi în limitele unor repere concrete, care să elimine riscul ca, prin ingerinţa autorităţilor administrative, măsurile să capete caracter abuziv sau restrictiv al unor drepturi sau libertăţi. Pentru a fi respectată de către destinatarii săi, şi anume de autorităţile administrative, normele legale care permit acestora să ia măsuri necesare şi proporţionale, trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de claritate şi previzibilitate, astfel încât aceşti destinatari să îşi poată adapta în mod corespunzător conduita.

Întreaga motivație pe care se bazează opinia Avocatului Poporului se regăsește pe site-ul instituției, la secțiunea Contencios Constituțional – Excepții de neconstituționalitate – 2020, sau accesând link-ul. ”

sursa foto: Facebook

Ultimele stiri

  • Categoria de pensionari care ar putea primi bani în plus în 2026. Ce iau în calcul autoritățile
  • O nouă lovitură cruntă pentru Mihaela Rădulescu! Mama vedetei TV s-a stins din viață
  • Grindeanu: „Pentru mine, de azi începe o nouă etapă la Bucureşti, care va fi dificilă”. Șeful PSD, confesiune de față cu Ciolacu – VIDEO
  • Putin, în conferința sa de presă anuală: „Vrem să punem capăt conflictului prin mijloace paşnice”, dar „nu vedem Ucraina pregătită de discuţii” – VIDEO
  • Când poate fi vizitată Catedrala Națională. Patriarhia Română a anunțat programul de sărbători
  • Noi vești de la ANM! Prognoza actualizată pentru Crăciun și Revelion/Cum va fi vremea până la mijlocul lunii ianuarie 2026
  • Nicușor Dan spune că România susține proiectul de acord UE-Mercosur: „Ăsta e motivul” – VIDEO
  • Comunicat de presă COMUNA IRATOȘU
  • UE ne obligă să mai dăm câteva miliarde Ucrainei! Ce s-a întâmplat cu activele rusești
  • A murit profesorul și analistul economic Mircea Coșea
  • Exit mobile version