AcasăJUSTIȚIEAngajat al Penitenciarului Rahova, REȚINUT. Acuzații grave dinspre DNA: bani, droguri și...

Angajat al Penitenciarului Rahova, REȚINUT. Acuzații grave dinspre DNA: bani, droguri și telefoane

Angajat al Penitenciarului Rahova, REȚINUT. Acuzații grave dinspre DNA: bani, droguri și telefoane

Procurorii din cadrul Secției de combatere a corupției de la DNA au decis reținerea unui angajat din cadrul Penitenciarului Spital București Rahova, într-o cauză în care acuzațiile sunt grave. Marți, bărbatul urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Bărbatul este cercetat pentru luare de mită și a ajuns să fie reținut în urma unui flagrant realizat în cursul zilei precedente, în parcarea unui magazin din Capitală. DNA-ul susține că acesta ar fi primit 12.000 euro. Dar nu numai atât.

Iată ce au transmis, marți, reprezentanții DNA într-un comunicat:

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada decembrie 2020 – 18 ianuarie 2021, inculpatul Bulearcă Adrian Antonio, în calitatea menționată mai sus, ar fi acceptat promisiunea a două persoane (martori în cauză) de a-i remite sumele de 10.000 euro și 1.200 lei în schimbul efectuării unui act contrar îndatoririlor de serviciu, respectiv introducerea a 50 de grame de droguri și trei telefoane mobile în Penitenciarul Rahova și ulterior remiterea acestora către o persoană aflată în stare de deținere.

La data de 18 ianuarie 2021, inculpatul Bulearcă Adrian Antonio ar fi primit de la cei doi martori, în parcarea unui supermarket din București, suma de 12.000 euro, trei telefoane mobile și un plic conținând o substanță albă, împrejurare în care procurorii au constatat infracțiunea flagrantă.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”.

author avatar
Andrei Coman
374 afisari
Zenville

Ultimele știri

Catastrofa Air India, o sinucidere?

Autoritatea aeronautică indiană a publicat raportul preliminar al catastrofei avionului Boeing 787 Dreamliner aparținând companiei Air India. Fără a indica vreo cauză a accidentului...

Avertisment de la CNAS: „Atenție la înșelătorii! Casele de asigurări de sănătate nu solicită asiguraților informații despre conturi bancare”

Vin informații de ultimă oră de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). E vorba despre un mesaj de avertizare în privința unor...
proger