Cauta

Ancheta deschisă de Laura Codruţa Kovesi a dat chix înainte să înceapă. Ursula von der Leyen, victorie în dosarul vaccinurilor anti-COVID

Justiţia din Belgia a declarat inadmisibile o serie de plângeri penale împotriva preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, referitoare la achiziţiile de vaccinuri anti-COVID pe care le-a negociat în numele statelor UE cu compania Pfizer.

Parchetul european (EPPO), condus de Laura Codruţa Kovesi, a anunţat deschiderea unei investigaţii în acest caz în octombrie 2022.

Reclamantul Frederic Baldan, respins

Plângerea formulată de reclamantul Frederic Baldan, un fost lobbyist al Parlamentului European, a fost declarată inadmisibilă, întrucât el nu a putut face dovada prejudiciului personal suferit, ceea ce a invalidat şi plângerile formulate ulterior.

Ce acuze a adus acest reclamant? Că Von der Leyen că a negociat „prin SMS, în secret” cu directorul general al companiei Pfizer, Albert Bourla, un mare contract pentru furnizarea de vaccinuri anti-COVID „fără niciun mandat” din partea statelor membre ale UE.

Două dintre acestea, Ungaria şi Polonia, care au fost acţionate în judecată de Pfizer pentru neplata unor vaccinuri, conform digi24.ro, s-au constituit parte civilă în dosar.

Lui Frederic Baldan i-a fost retrasă în anul 2023 acreditarea la Parlamentul European.

Această victorie a Ursulei von der Leyen ridică semne de întrebare asupra motivului pentru care a fost înfiinţat Parchetul european (EPPO), care, până acum, s-a ocupat de cazuri mai mici de corupţie.

Ursula von der Leyen, liderul de facto al UE

A fost un an 2024 jalnic pentru Emmanuel Macron și Olaf Scholz. Președintele Franței a văzut cum ratingul său de aprobare a coborât la un nou minim. Coaliția cancelarului german s-a prăbușit luna trecută, iar luni a pierdut un vot de încredere în parlament.

Din punct de vedere politic, economic și social, Franța și Germania sunt în criză și nimeni nu profită mai mult decât Ursula von der Leyen, notează The Spectator. Președinta Comisiei Europene, care a fost aleasă în vară pentru un al doilea mandat de cinci ani, este acum liderul de facto al Uniunii Europene.

Text integral de Radu Jacotă, AICI.

 

Ultimele stiri

  • Accident grav în București. Bărbat spulberat pe trecerea de pietoni de o mașină condusă de un tânăr
  • Turiștii Apocalipsei de la Răsărit
  • Detox-ul Mental: Cum Să-ți Cureți Mintea Într-o Lume Prea Grea
  • Evaluarea Națională 2025 continuă. Miercuri – proba la matematică
  • Caricatura Zilei
  • Amplă campanie nocturnă de spălare și igienizare a principalelor obiective din Sectorul 4
  • Horoscop 25 iunie 2025 – De azi începeți să reevaluați proiectele
  • Alege ce citești
  • Paradoxul producătorilor auto: modele vechi în tandem cu cele noi
  • WW3 la superofertă: piesa de teatru în Orientul Mijlociu, factura în România!
  • Exit mobile version