AcasăJUSTIȚIEAdunare de VIP-uri la procesul Elenei Udrea din Dosarul Hidroelectrica

Adunare de VIP-uri la procesul Elenei Udrea din Dosarul Hidroelectrica

elena udreaAdunare de VIP-uri la procesul Elenei Udrea

Elena Udrea a avut, azi, termen la un nou proces: în Dosarul Hidroelectrica.

DNA a notat în rechizitoriul acestui dosar că, în cursul anului 2011, fosta blondă a lui Băsescu a acceptat promisiunea făcută de un om de afaceri, prin intermediari, de a primi suma de 5.000.000 USD.

Sper ca de data asta să nu venim degeaba la tribunal. Nu știu cum să mă apăr câtă vreme judecătorul spune că fapta nu era prevăzută de legea penală din 2009.

Sper ca la ÎCCJ vom da de un complet care să aibă curajul să pronunțe o soluție în acord cu temeiul legii„, a declarat Elena Udrea.

Curtea de Apel București l-a audiat, luni, ca martor, pe fostul tenisman și actual om de afaceri, Dinu Pescariu, în dosarul de mare corupție al fostului ministru al Dezvoltării, Elena Udrea, privind pretinse fapte de trafic de influență legat de contractele Hidroelectrica cu omul de afaceri Bogdan Buzăianu.

Un alt martor citat, dar care nu este prezent până la momentul difuzării acestei știri este fostul tenisman și om de afaceri, Dinu Pescariu, cunoscut după implicarea în mega dosarul Microsoft.

Lucian Bode, audiat la Curtea de Apel București ca martor

Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, a fost prezent luni la Curtea de Apel ca martor în dosarul ”Hidroelectrica”. Bode era ministrul Economiei în 2012, când au avut loc unele dintre faptele din dosar.

Ministrul de la Interne a precizat, la ieșire, că a dat o declarație în calitate de martor pentru că în 2012 avea calitățile de membru în Biroul Politic Național al PDL și a fost pentru o scurtă perioadă ministrul al Economiei.

În 2017 am avut această calitate de martor, am dat atunci o declarație la DNA. Mi-am menținut această declarație în fața instanței„, a precizat Bode.

Dosarul Hidroelectrica a fost inițial trimis în judecată în decembrie 2017 iar după doi ani în care a stat în faza camerei preliminare un magistrat al CAB a stabilit că acesta trebuie restituit pe fondul vicierii procedurii obținerii unor probe.

author avatar
Andrei Ștefan