Cauta

Adrian Cioroianu, inculpat după ce a dezvăluit subiectul unei investigații de presă. Emilia Şercan face acuzaţii grave!

Adrian Cioroianu

Adrian Cioroianu, directorul Bibliotecii Naționale a României, este inculpat într-un dosar de divulgare a informațiilor nedestinate publicității.

Cioroianu a postat pe rețelele de socializare la începutul anului că jurnalista Emilia Șercan se afla în incinta bibliotecii pentru a verifica teza de doctorat a lui Mircea Geoană.

Cioroianu are calitatea de inculpat

Lui Adrian Cioroianu i s-a comunicat pe parcursul zilei de miercuri, 23 octombrie, că are calitatea de inculpat în dosarul instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, conform digi24.ro.

”Parchetul Tribunalului Bucureşti i-a comunicat azi, oficial, calitatea de inculpat lui Adrian Cioroianu, directorul Bibliotecii Naţionale, în dosarul deschis pentru divulgare de informaţii secrete sau nedestinate publicităţii, după ce în februarie a divulgat pe Facebook faptul că am cerut verificarea tezei de doctorat a lui Mircea Geoană.

Până astăzi, Adrian Cioroianu a avut calitatea de suspect în acest dosar. Schimbarea de încadrare juridică indică finalizarea cercetării penale şi o potenţială trimitere în judecată”, a scris, miercuri, pe Facebook, Emilia Şercan.

Şercan acuză că a primit amenințări cu moartea

Șercan a anunțat și că a primit o amenințare cu moartea.

”O să spun un lucru despre care nu am vorbit public până acum, dar care are legătură cu greutatea cu care, personal, îmi fac meseria. Şi este tot despre teza de doctorat plagiată a lui Mircea Geoană.

La sfârşitul lunii august, după ce Comisia de Etică a ASE a dat acel mizerabil verdict de neplagiat, am primit o nouă ameninţare cu moartea, care are legătură exact cu dezvăluirile mele despre teza lui Geoană.

Dosarul a ajuns tot la Parchetul Tribunalului Bucureşti, la acelaşi procuror din cazul Cioroianu. Şi, uite aşa, m-am întors de unde am plecat: la nesfârşita oboseală de a-ţi face meseria fără grija că cineva va încerca cumva să te blocheze sau să te oprească”, afirmă aceasta.

În ultimii ani, jurnalista a publicat mai multe investigații în care a arătat că persoane influente în spațiul public, precum Nicolae Ciucă, Victor Ponta, Gabriel Vlase (șeful Serviciului de Informații Externe) sau Lucian Bode, printre alții, au plagiat teza de doctorat.

Ultimele stiri

  • Italia era odinioară ”bad boy” al Europei. Acum, Franța preia ștafeta
  • VIDEO. Spaimă pe o stradă aglomerată din centrul Londrei, după ce un autobuz a lovit mai mulți pietoni: sunt persoane rănite
  • Doamna Țoiu e șahist la simultan? Și cu nepalezii, si cu chinezii? E greu
  • Firmele chineze vor cipuri americane. Beijingul se opune
  • Insula Iubirii a bubuit în finală: minciuni, împăcări și adevăruri ascunse
  • VIDEO. Imagini cu momentul în care un iaht de lux, de circa 1 milion de dolari, începe să se scufunde la scurt timp după lansare
  • Bolojan, primarul Capitalei și viitorul președinte al României!
  • Cât de cald va fi joi și vineri în Capitală. ANM, prognoză specială pentru București
  • Depășirea trendurilor care nu dau rezultate: ce practici wellness să eviți și cu ce să le înlocuiești
  • VIDEO. Tragedie în Portugalia. Zi de doliu național, după ce funicularul emblematic din Lisabona a deraiat – 15 oameni au murit
  • Exit mobile version