Vremuri de epidemie,lume de amurg mental și arici trecând zgribuliți ulița comunală.Sigur că se poate orice, se poate găvări la diverse paliere, vorba ceea despre stilul înalt și cel populăros, umil, știm de la teoria literaturii.Ăi care știm și am mai citit și Auerbach,despre care nici la Litere nu a mai auzit azi cineva.Imaginați-vă Piazza Navona cu căciulițe puse statuilor, cum face o prezentăriță zgubilitică de la meteo la Muzeul nostrum de Artă.(Meteo, nu metoo,că noi nu avem curajul ista psihomotor!Și noi nu știm ce-i aia agora și monumente de for public, noi punem chiftele-n băț sau aripi furate de la alții). S-au făcut și astea cu împachetatul nu de o sută, ci de două mii de ani,statui colorate, drapate, statui cu capete interșanjabile etc.Și la noi erau în luna albiturilor, a imprimeurilor,cu o ocazie de-asta.Totuși, Brâncuși nu e de sărbătorit așa.Desigur, se poate și la un nivel pentru școlari sau pentru nuli,cum există chiar și dicționare sau lucrări teoretice.Pentru repetenți sau pentru semi-oligofreni, la noi nu a apărut moda.Noi avem repetenți în gubern,precum și în alte înalte organisme de conducere.S-a mai făcut și asta la noi, cu alde Răduleasca,alde Marin, cu alde Antonia.Marin era chiar ambasadriță la Unicef, pe județ,dar a auzit cineva despre ea în afară de tembeliziunile noastre de nișă?Zici Unicef, zici măcar Roger Moore.
Să revenim la oile noastre.Într-o avionetă filmată și mergând chiar spre Suceava – de fapt acoloșa este un aerodrom aflat între Botoșani,una dintre capitalele culturale românești,și Suceava, cetate de scaun la capul hărții de șade în cui pe perete –Dem Rădulescu îi spunea unuia „tu furai căței” etc.Așa și ăsta, ministrelul otevist al inculturii de masă critică,un absolvent de școală de mimi de sub o scară de bloc,după cum spune un prieten,s-a apucat să se ițească.Țăranul de oraș, cum bine zice alt prieten de-al meu.Să-i întrebăm pe onetiști (Chiriac a fost ghid) cum se numea argotic orășelul cu pricina?Sugețeava, pardon de expresia expresivă.Știm de la Preda, alt mare țăran al literaturii române,că un țăran la oraș îi cată pe altii de teapa lui.Ăsta a cătat o analfabetă de pe partea ailaltă a Moldovei,una numită Rîmeș, care evidamente că vrea să se cheme cu nume de scenă Remesch, că tot e moda salamului de Sibiu, sau Rimes.Cupa Jiul Rimel.Dar Jiul se face Dunăre doar la Tudor Gheorghe.
Da, Slavă Domnului că Ziua Brâncuși este o singură zi și se ține aici, în bătătură.Așa că se bifează și atât.Spunea cu ironie străvezie un amic de-al meu,inginerache autodidact,că puteau să se gândească ăștia la un amărât precum Bleșu.Mai bine că nu s-au gândit, ăla poate vorbi o oră despre un tablou sau un hublou, strălucit, străverziu, meticulos,dar nu va fi în stare în veci să spuie dacă e bun sau nu.Ba mai bine îl puneau pe fiu-său, cu drogheria lui avea un target ăla și era mai mainstream!Iar prostia asta pe care o mestecă sergenții de stradă din Peneleu că aude lumea despre subiect este o cretinătate calculată și păguboasă.Ce aude lumea?Că „falfabeta” aiasta i-a vizitat lucrările domnului sculptor când nu era acasă?
Oameni buni,bunici și mătuși, vremea noastră picură desuet, amu e altă epohă, mediocră cum ni se pare – din păcate și este,o vedem mai ales în raport cu vecinii și cu ăilalți de mai departe –plină de repezeală, de superficialitate, de consum curent și de uniformizare.Ea se va coagula cumva, dar noi nu vom fi nicicând vreun plaur,ci ne vom vărsa în aluviunile ălor mari – anglezi, francezi,ișpanici, talieni etc.Nu suntem un popor bine închegat,taman când începeam să prindem ceva coajă, pac, un răzbel mondialicesc, pac al doilea, pac al treilea sau ce-o fi fiind ăsta, pacea asta militarizată?! N-avem nici inși capabili să ne țină în frâu, nici indivizi în stare să ne dea o povață,nici niște teleptuali altfel decât de conjunctură și de colonie,cu accentul pe ultima silabă,n-avem nici ăia șapte sute de ani de-acasă.Și la coadă să v-o spui pe-aia cu ambasadorul.„Bunică-miu era ambasador”,se înfoiaie unul ca Bulă,că tot e moda revendicărilor și a căutării în obârșii.„Unde, nene?”,îl întreabă asistența cu pizmă curioasă.„Nu știu,dar avea o șapcă pe care scria așa”.
