Vieți de căpătat

Totul este de fapt şi de  drept rodul  conjuncturii. Omuleţii publici, fie că sunt politruci, fie că sunt oameni de televidanjă, căzuţi întâmplător ca nişte cârpe ude de pe frânghia Realităţii au impresia că oscilează superior ca manechinele dintr-o casă de modă. Ei sunt nişte boacăne, boroboaţe, stinghereli. Neavând nici meserie, nici glagorie, se agaţă de singurul sprijin care străbate pâlnia de pulbere a taifunului aspirator-respingător: tembelizorul. Şi hămăie  până cade corentul. Sau până sunt scoşi din priză pe uşa din dos şi trimişi la solduri. Ca Prișcă, Năluca Curcan, fără pardon de expresie, ca Stambulea (reșapat acum), ca mulți alții. Nişte microorganisme. Asta sunt cu toţii cei ardicaţi la gradul de personaje de umplutură. Amoebe.

Marea. Noi nu avem decât două luni pe an de sezon estival și mai multe, vreo patru, de invernal. Dar nu avem amenajat mai nimic nici pentru unul, nici pentru altul. Din nou, din frustrare, firește din neputință și tâmpenie netedă, gestionarii de-acum dau vina fie pe Mazăre, zis și Bonduelle, fie pe Vechiul Regim, adică pe socialism, că nu atinseserăm comuniZmul, în zbor, cu motor. Toți prietenii mei constănțeni, votanți au ba ai fostului primar, au numai cuvinte de laudă, chiar scrâșnită, la adresa lui. În ceea ce privește socialismul real, toate instalațiile – oteluri, plăji, cârciumi, terase, popicării, talciocuri, nămol și chichicar – sunt confecționate atunci. După 1990 s-a distrus tot, fie prin dărăpănare, fie prin construcții odioase și sinistre. Sincer, pentru mine litoralul însemna pachetul ăla cu filtru, 2 Mai și Casa Scriitorilor. Ca toți copchiii fusesem cărăbănit și eu împreună cu ai mei, în rol de ataș, și la Eforie, și la Mangalia, și la Trei Papuci, că peste tot aveam neamuri. Mai mâncam din traistă, mai din Calul Bălan, mai din Vraja Mării, mai de pe la gazdă, ce furniza pește până și în ceai.

Acum, există acolo un amiral – și astea aveau filtru! – fără flotă, cum aveau vecinii noștri de la Apus un amiral fără ieșire la mare, cu ieșire la mic! Ei bine, acest specimen de spălător de punte contorsionat la nivelul lui Nautilus și al lui Nelson a reușit să facă terci tot ceea ce mai rezistase din inerție. El este ridicat la grad și la putere de același gunoi de turnător numit Băsău, ce trebuie urmărit și pentru asta, pentru viețuitoarele pe care și le-a amenajat prin preajmă. Toate „falfabetele” și analfabeții, toate crăpăcioasele care se tratau  numai la Viena sau la Nisa suferă  acuşica de claustrofobie emfatică, de pandemie limfatică şi li se taie la lingurică în celulele educaţionale! Dar toate firele duc la becul comun, Uzurpatorul complet, de la cartea de imobil, trecând prin şefia de partid şi ajungând la scaunul  de gestionar de prăvălie centrală, pe care nu l-a obținut niciodată corect şi de care a şi fost deposedatde două ori ruşinos, lamentabil. Șmecheraşul de docher, procuratorul de blugi şi de truse de farduri din cambuzele cocoloşite şi igrasioase ale lumii. Un toroipan de inexistență.

E plin de inși și inse, fără discriminare, care nu joacă nici măcar vreun rol însemnat în viața sau în familia lor. Nu poți face emisiuni culturalicești cu L. Stanciu, o fătucă de radioficare de ne-a făcut de râsul lumii pe la Hororrvizioane (nu mai mult decât altă toantă, Marciucabătăii). Cu un titlu furat, Vita in diretta, șade la trăncăneli cu fitecine. S-au terminat oamenii din sector? Căci concursuri se tot dau, firește, de împrejurări, se dau și demisii, totuși nu se mai împrospătează echipa? Noi nu avem vreo emisiune precum Grande Librairie. Ei bine, realizatorul ei va fi schimbat din toamnă. La italieni, cu fiece sezon apar emisiuni noi prevăzute cu noi moderatori. La noi, în mahala, e unul, Tăntălin Ștefurescu, un actor ratat utilizat pe post de supozitor cultural, bine zicea cine zicea.

Nu se poate, noi tooot ardem etapele! Și le ardem și prost. Nu vedem decât școli de elită și cartiere de lux. Școli de elită, dar cu ce profesori? Cei mai importanți oameni politici – Cuza și Kogălniceanu – au pus bazele sistemului nostru de învățământ. Din 1864 și până astăzi fiecare oraș – chiar mediu și mic – are cel puțin câte un liceu vestit. Până și anii puterii populare au păstrat schema și au picurat cultură. Să nu ne speriem, „lipsa de penurie” se întinde peste tot. Nu doar la grâu și la gaz, ci și la stagnarea intelectuală. Urmărim aproape seară de seară, eu și Miha, un quizz ce trece pe Rai 1. La final, trebuie să se extragă din două cuvinte date vorba câștigătoare de le unește. Ieri, fuseseră piele și rulou și vorba începea cu pe. Au spus peliculă, dar nu s-au gândit la pergament. Țara care a inventat codexul! Bineînțeles că nu toți concurenții au liceul clasic, cum e la ei, dar nu mai fac nimic nici dumnealor. Bologna, deh. Dar au Bologna, au pietrele alea. Noi ce avem? Untold, Cartierul Veseliei și Vama Veche?