Un vuiet încurcat

Sau hulă. Deși aia e mai mult agitație dar și bârfă lipicioasă. Adecă taman ceea ce se întinde pe existența noastră uruită și rătăcită, mai abitir pe mititelul ecran. Acolo vezi numai agitatori de ambe sensuri: și agenți de presă și o forfotă de activiști de partid, activenko mai precis, că s-a schimbat doar semnul și direcția înjositoarei slugării. Până și o banală întrebare despre ghimnastică, sport care ne-a tunat și nouă o porție de celebritate printre faldurile lumii, devine poliftică, vezi Doamne concuram cu Talpa Iadului, echipa sovietică! Fie vorba între noi, chiar așa a și fost, dar echipa aia era cea mai bună și cea mai elegantă în acele momente. Și toate olimpiadele și mondialele se împărțeau la doi, URSS și SUA. Acum, după moda iutub sau metoo apar dezvăluiri în trombă, decolorate și țipate mai ales de fetele de echipă, nu de șampioanele cu salbă de medalii. Așa o fi fost și se știa încă din epohă, antrenorii Karoly își cam ciușmeau elevele și nu le dădeau liber la napolitane. Regretabil, firește, poate chiar la liziera legii, dar au scos șampioane olimpice și ale lumii. E și asta o metodă de făcut artiști și nu numai că e veche precum palestrica, dar e folosită cu succes și de alți americani. Și știți ceva: sincer aș vrea să le aud și pe Nadia, și pe Cati Szabo, precum și pe alte fete de-alea de podium. Începutul coboară înspre 2008, când Trudi Kollar (fostă Gertrud Emilia Eberle) a declarat că soții Karoly se comportau cu brutalitate. Acum e coadă la dezvăluiri.

Însă vorbeam despre activiștii din presă și din „mpolitică” vorbă țâfnoasă de Maiorică Arnoteanu. Ăștia se arată împăiați în vitrină și se legitimează unii pe alții, am mai spus-o de multe ori. Nefiind nimic, nereprezentând nimic, neavând nicio meserie, apar pe stecla lămbii și toacă toată seara bolborosind un nămol de vorbe. Primii au devenit sau se prefac a fi chiar obraznici, se răstesc la invitați, le taie microfonul, îi amenință că nu-i mai invită în emisiunea LOR catifelină! Emisiunile astea nu sunt niciodată ale lor, că nu sunt de creație, ci de cel mult dare în vileag, de defalcări și de descoperiri de ițe. Ei sunt simpli moderatori, amploaiați la patron și doar întâmplarea i-a adus să ne prefire fragmente de povești. Fragmente, „da, ce să vezi” cum zic ei, fiindcă întodeauna năvălește publicitatea, mai nou rebotezată și asta „pauză comercială”.

Sigur că toți vin/provin din aceeași unitate, că nici cu gândul nu am fi gândit noi, simpli consumatori, ce șmenuri s-au făcut și se tot fac. Pe lângă asta mai sunt de observat două racile: partizanatul afișat grețos și invitarea unor chibiți în calitate de comentatori, aceiași și aceiași și exact cu aceleași stereotipii „în mod evident”. Stau și mă întreb oare când mai au timp acești ipochimeni de se dau și de profesori – „evident” la Șantierul Școlar Național ”Ștefan Gheorghidiu” pe dulce stil nou – să deschidă și să frunzărească vreo carte? Din ce vorbe spală ei acolo sunt extrem de previzibili și se vede cu ochiul liber cât de puține idei au și mai ales cât sunt ele de fixe. Plus limbajul elevat de coafor sau de Cișmigiu. Exemple clare și frumoase: „cu ocazia acestui prilej” (digi-bigi); „profesorul Solomon Mărcuș” (A3, una care se dă teleptuală și face emisiuni strâmbe ca profesioniștii și nocturne, însăilări zadarnice de vorbe răsturnate).

Hopa, asta cu profesioniștii și cu chefii e de pomină în societatea noastră căznită de azi! Acum, la modă sunt specialiștii, că până mai ieri, alaltăieri erau experții. Mi-aduc aminte că până și bietului Nedelciu i-am atras atenția că ASPRO ăla, pe lângă faptul că sună a aspirină, supără prin cuvântul profesioniști. Cine definește asta? Atunci pe peretele societății defila sintagma „procesul comunismului”, dar s-a dovedit că nimeni nu era în stare să definească termenul. N-am depășit cu un milimetru momentul, ne aflăm tot acolo, la start. Am văzut printre picături două filme, Tipografic Majusculă și ceva cu Nea Nicu, o docudramă, absolut imbecile! Păcat de regizorii ăștia care au mai nimerit și filme bunuțe. Tot la pamflet și tot la injuria excesivă am rămas, exact ca-n anii ’50. Dar atunci, după zece, cinșpe ani totuși se schimbase sârba-n vals, acum o ținem langa de o perioadă dublă.

Despre chefi alt pocinog. Toți cambuzierii, carmangii, bucătarii de cantină și aprozariștii sunt chefi. Nu cred că au mai mult de vreo profesională, că LEDA 4, din Viilor, nu știu de mai ființează. Un profesor de-al meu care a fost lector prin Parisul Franței mi-a zis că a asistat la ceremonia absolvirii unei promoții de viitori chefi de Michelin. Vorbeau mai bine, mai coerent și cu trimiteri culturale mai numeroase decât prezidentul Franței de la acea vreme. Cum pot fi chefi agramații ăștia ai noștri? A fost cineva atent la felul în care se adresează concurenților? CNA-ul s-o uita la astea?

Să ne liniștim mătăsos uscat: n-am scăpat de Horrorviziune nici anul acesta. Vom rămâne din nou repetenți, dar pe mâna altei specialiste inutile, I. Marciuc, de-o înlocui pe colega L. Stanciu.