„Adăugăm guanciale, pecorino și haide să montăm pastele”. Limbă română, deh! Șunculiță, generic, falcă de porc mai precis, că guancia e obraz, spre deosebire de panceta, burtă și apoi brânză de oaie uscată și rasă. A monta, a bate, a amesteca. Geaba reglați comunismul la tranzistor, dați înapoi mai mult, suntem pe la Heliade Rădulescu! Neștiind limba, neștiind nici să ducem la gură, încropim cu ce s-a găsit. Sunt mare amator de gastronomie teoretică însă mai puțin practică, fiind și supus unui regim hiposodat, dară mă uit la ce fac așa-zișii „chefi”! Te iei cu mâinile de cap. Ce școală or avea ăștia? Că nu cred să fi trecut prin liceu. Am fost profesor la LEDA IV, pe Viilor, și întrebam elevii ce lucrare practică execută. „Un tort, o friptură la tavă, o ciorbă rădăuțeană etc”. Noi nu avem un dicționar ca al lui Dumas sau rețete ca ale lui Freud, deși Kogălniceanu, Sadoveanu și Păstorel țin loc de bibliografie serioasă. Ce avem acum este sub nivelul unei cantine de internat de nefamiliști, de produse tip „gospodina”, de locantă „împinge tava”. De unde or fi apărut ăștia, din ce bordeie fără obiceie?
Avem o boală a dresului fericirii cu smântână, ceva de spăriet. Suntem mereu doldora de genialități, suntem piua-ntâi, pornim din arc și pocnim universul direct în obraz. Bici zbanghiu de întâietate. Mereu cucerim câte ceva, suntem mari pe toate mările, suntem mari în toate, vuiește viguros omenirea care șade la coadă să ne întâmpine și să ne atingă cu flori. Să ne anine de gâtiță vreo ghirlandă de-aia de Tahiti sau de Sri Lanka. Iote asta cu noua capitală evropeană! Nu, dragi prieteni, iubiți consumatori și stimați telespectatori: una dintre cele trei orașe desemnate, așa cum a fost și în 2007, când am intrat și noi în UE. Atunci erau două, Sibiul împreună cu Luxemburgul sciaticului ăluia pilangiu, cu gâtul pâlnie de argint conectat direct la alambic. Măcar ăla era un idiot simpatic, nu ca nazista asta cu greieri în loc de creieri! De fapt, atunci au fost Luxemburg și Sibiu. Ca aici, în cazul nostru de-acum, din 2023, unde sunt Veszprem, Timișoara și Eleusis. Este fix ca Premiul Herder, pentru Europa de Est, sau ca Free Europe, care emitea numai pe bandă Est. Nici nu cred că își mai amintește cineva de „trasul în bandă”. Se desemnează țările care vor avea drept la bucate și apoi astea aplică pe plan local, ca frecția Diana. Nu vă amintiți că la noi primul oraș eliminat a fost Iașul? Taman prima capitală culturală a României.
Să sar la Sighișoara, orășel frumos, cochet, un fel de pantă cu turn și cu ceas. Firește, departe hăt de San Vito din Praga. Nu are, totuși, după cum spun istoricii serioși, nicio casă mai veche de trei sute de anișori. Vrei Ev Mediu, compară-te cu Siena, Florența, Carcassonne, Mont Saint-Michel, Salamanca. Și care Ev Mediu, ăla de la Odoacru ori ăsta tardiv? Să avem și noi faliții/făloșii noștri! Avem risipiți reprezentanți de largă recunoaștere internațională. Bunioară alde Hagi, foarte bun, dar cu osebire aici, la Farul și la Galata, că-n Italea a jucat la Brescia, în B, iară în Spania a lustruit banca de rezerve. Vorba unui prieten de-al meu: pe aceeași parte evoluau Romario și Stoicikov. Halep ce mai face? I se retrag titlurile alea două? Lui L. Armstrong i le-au luat pe toate șăpche. Moș Țiri geaba e lustruit, el nu a fost niciodată altceva decât un ticăit jucător de dublu. Nici nu cred că a câștigat vreun turneu important. Atenție mare, nu am nimic cu acești bravi performeri, dar mă enervează lipsa de perspectivă și mai ales de școală. Răsare ca norocul porcesc așa, câte unul cu care le tot dăm pe la nas ălora de-afară. Și-n literatură și-n alte arte e la fel: se ițește câte-un nene cu care îi toot amețim pe lingurarii ăia cărora le ducem merinde. Taman ieri vorbeam despre vara copilăriei cu alt prieten și-mi aminteam de peluza lui Dinamo ce se transforma în cinematograf în aer liber. Ziceam că era în apropierea velodromului. O mai fi existând aista? Oricum, cred că ar fi singurul din toată România. Bine că avem pârtii de biciclism pe Calea Victoriei, o porcărie sinistră, dacă se poate zice astfel, dar nu mai avem ciclism, nu mai avem Turul României.
Ce ți-e și cu plagiatele astea! Nici nu sunt de condamnat așa energic. Ele au început din ’90, cu amestecul de piese de teatru din diverși dramaturgi, cu eludarea autorilor unor melodii (Andrii Popa este a lui Alecsandri, Un meduz și o meduză sunt vorbe de Dan Laurențiu, Trăiască Alma Venus este de Ion Nicolescu). Ce dacă un oarecare R. Crap, cu cap ca o minge medicinală, îi dă nota magma cum laude sau laudanum lui Brode, un milițian care nu trebuia în viața normală să fie mai mult decât un achizitor de sticle goale din lăzile alea de cad în capul lui Semaca? Ce, ajunge Brode mare teleptual? Ca Pârțea, alt zarzavat universitar? Asta-i lumea, ăștia-s hominizii, cu ăștia defilăm. Le mai strecurăm și câte-o distincție precum acelei biete traducătoare de cinematecă și acelui administrator de teatru comunal, actorel care s-a manifestat doar prin interpretarea lui Nilă.
