AcasăEditorialStop cadruTrei decenii obsedante

Trei decenii obsedante

De ce nu, trei decenii degeaba se vor deschide în faţa Istoriei noastre cu perioada asta scursă haotic din 90 încoace. Cu ceva mici întreruperi, precum căderile de corent. Trei decenii, Doamne, și juma’ aproape! Trei decenii călare pe-un veac mediocru. Ia gândiţi-vă, peste cincizeci de ani oare cum se va uita lumea la noi, ăştia de acum? Chiorâş, în cel mai drăguţ mod cu putinţă. Copchiii deja au început să ne ceară socoteală că unde am fost când ţoapele astea au pus stăpânire pe tot, pe Limba Română, pe Istorie, pe Geografie, pe Fizică, pe Chimie, Biologie, Folclor, Educaţie fizică, Muncă, Desen, Dirigenţie, pe tot orarul nostru şi pe carnetul de note, până şi pe Caligrafie şi Purtare! O să vină rândul nepoţilor, bineee, veţi vedea. Vorba ceea, „vine el, tac-tu, vezi tu pe Dreaku’!”.

Cu siguranţă aşa va fi percepută perioada cea mai nefastă din istoria modernă a României. Nefastă ca disoluție, nu ca opulență de supermarket de țară bananieră. Tot se compară infractorii ăştia de drept comun cu deţinuţii politici din ailaltă perioadă obsesivă, pe nebună dreptate, dar ceva adevăr mai există. Și atunci, și acum, am pășit pe dalele Istoriei complet dezbrăcați și nepregătiți. Dar atunci mai aveam ceva profesori și modele ca ingrediente active, acum rândurile lor se cheliseră destul. Apoi, nu au fost băgaţi la mititica (deşi unii au mai intrat măsluit) oamenii pentru delict de opinie dar ai avut voie să apari undeva, la vreo tembeliziune sau să scrii pe la vreo gazetă? Aud ? Ah, numai dacă erai acoperit şi cu voie de la Agie sau de la Noua Înaltă Poartă sau de la cooperativa Prestarea elitistă. Şi aţi văzut ce de debili au fostără la cârmă? Ca în toate posturile, farnienți, închipuiți, fușăriști, şmecheri de duzină şi şantajabili. „Tamtamul paparudelor”, apud G. Bogza.

Isterie de palimpsest. Se reia și se restălmăcește totul. Se pun etichete noi și ridicole, precum tâmpenia aia cu filmele din perioada comunistă. Cum, necum alea mai erau și filme și câștigaseră cam tot ceea ce au câștigat și ăi de după 90 și de mai încoace. În loc să le aduni, le desparți. Plus ridicarea în slăvi, în tării a cui a mai rămas, lipită de musai obrocul Vechiului Regim. Chestii ce ajung ridicole, nu poți să faci disidenți din foști membri ai MAN, rectori de IATC, trimiși cu temă pe diverse meleaguri sau cu contracte în bună regulă ori posesori de pașapoarte Nansen! Am văzut o încercare de fraudare a Istoriei cu un „mare actor” care a refuzat să recite ode la televizorul de maximă audiență pudrată și festivă. Din nefericire pentru agitatul de moderator, „marele actor” a spus adevărul, că s-a eschivat prin lașitate, spunând că merge acasă să se schimbe, să-și ia un costum, să-și pună o cravată. Păi altfel marele actor nu făcea filme an după an, anul și cârlanul; ba de cinema, ba de televiziune. Mai era un șoz în acele ore grave: nu aveau toți dicție și nici aspect comercial pentru spectacolele unse cu untdelemnul scorțos și festiv. Așa că mulți care se laudă că n-au făcut-o trebuie să recunoască un fapt extrem de semplu: nu i-a chemat nimeni.

Altă imbecilitate. Aflarea în treabă și apariția unor „specialiști” autointitulați. Un oarecare domn Alifie, zău că așa ceva poartă ăla ca stigmat al numelui, se dă mare cunoscătoriu în aleile Țintirimului Bellu. Aici vreau să vă spui ca să știți: niciodată nu voi întâlni alt om care să știe atâtea despre toate figurile, cavourile și pietrele modelate de-acolo, precum profesorul Dan Grigorescu. Pe vremuri, la câte un necaz, o luam împreună de la poartă și-mi spunea povestea tuturor centaurilor de piatră, ale lamentațiilor și ale băncuțelor de răstimp ce amprentează aleile din Șerban Vodă. Nu știu de ce nu le-o fi adunat undeva, că ieșea de-un ghid, cel puțin, dacă nu de-o enciclopedie. Profesorul Dan Grigorescu era dublat și de un fin om de artă, cu ochi luminos și infectat de inteligență subțire. Îmi spunea, de pildă, că de unde „Nichi dragă” au apărut atâția Grigorești (Nicolae) din tot felul de depozite pieptănate după evenimentele din decembrie? Sunt băieți capabili de semnat cicatrice de coloare la orice comandă.

A proposito de profesorul susmenționat, o mare figură și un om admirabil. Care avea, poseda și un umor de licean, căuta poante la tot pasul. Odată, mergând casnic și public pe bulivar, la o intersecție se oprește împietrit, ca și cum ar fi văzut picând ceva din cer și exclamă: „ai văzut, Nichi, ne-a făcut semn să trecem? Și-i un gipan, nu oltcit ca al tău și ca al fiică-mi!”.

Am auzit vorba umilinţă la proștii ăștia de dregători. Stimați băieți de prăvălie, umilinţa naşte înţelepciune, nu se vede aşa ceva la niciunul dintre voi, nici după atâtea tragedii. Voi nu aţi făcut nimic decât încurcături, greutăţi şi avere, nimic substanţial pentru neamul ăsta amărât sau pentru ţara asta. Aţi fost şi veţi rămâne o ruşine, o amintire purulentă, aţi pierdut vremea în zadar. Dacă înţelegeaţi ceva din umilinţa aia ar fi trebuit să dispăreţi din faţa noastră şi să vă ascundeţi cu familiile voastre, declasate şi retardate, cu tot.

author avatar
Nicolae Iliescu Editorialist
colecţionar de cuvinte / sincretist / navetist / corector / aranjor şi degustător de texte / doctor docent în ştiinţe umanoide şi boicotangiu vigilent / găsitor de întrebări enervante / foarte responsabil dregător de salate / utopist relativist nonactivist / soţ şi fiu afon dar fin ascultător