Concepte iraţionale şi complet nefuncţionale guvernează viaţa noastră de zi cu zi. Cum ar fi şi ăsta de diaspora.
Diaspora este un cuvânt din bătrânii greci, formatat din dia şi sporia, provenite la rânduiala lor din a sparge, a împărţi şi a însămânţa, că asta presupune sporia. Deciu, diaspora este taman opusul sporei ! Iniţial şi în toată regula, ea înseamnă dispersarea unui întreg popul constrâns să-şi părăsească vatra personelă. În acest caz, cea mai cunoscută şi singura diasporă adevărată o au iudeii, obligaţi să abandoneze atât Vavilonul, cât şi Ierusalimul. Diasporă voluntară au grecii, care au înflorit Mediterana cu colonii de-ale lor, unde au exportat cutezanţa marină, miturile şi teatrul. În ivrit se cunosc doi termeni, galut, „exil” şi tefitsoth, „diaspore”, plural. Astăzi, cuvântul cu pricina se confundă cu orice tip de migraţie, forţată sau nu, şi se aplică şi expatriaţilor. Francezii de la Bucureşti, de pildă, se consideră „expaţi”, nicidecum în diasporă, ei necerând cetăţenia noastră şi necontribuind decât cu puţin la economia românească – eventuale taxe şi chirii. Și deloc la aia a lor.
Fireşte, românii plecaţi volintir şi din raţiuni strict economice nu constituie o diasporă în adevăratul înţeles al vorbei, ei sunt o emanație, ei nu duc decât nişte habitudini dar se adaptează sau, uneori – de cele mai multe ori – se integrează complet în naţiunea care le-a oferit găzduire. Unii dintre ei se gândesc să se şi întoarcă, mai ales după ce agonisesc o sumă suficentă, conformă cu baremurile şi idealurile pe care şi le-au propus. Dacă am fi avut şi noi o şcoală de sociologie autentică am fi putut măcar gestiona acest flux, dar până acum nu avem nici măcar un recensământ complet al populaţiei dislocate. Cineva îmi spunea că nici nu se poate face, datorită mişcării dezordonate, dar un minimum de efort poate începe o astfel de lucrare. De pildă, cândva am încercat să punem bazele unei biblioteci româneşti la Barcelona, sediul unei puternice comunităţi româneşti, dar nu am reuşit din pricina primăriilor celor două urbe, precum şi din lipsa fondurilor. Primăria Barcelonei oferise un teren, dar acolo comunitatea noastră preferase să construiasă o biserică. Nici asta nu era rău, se găsise spaţiu pentru bibliotecă în subsolul acesteia sau se cumpărase un altul, dar Barcelona nu mai oferea nimic, din moment ce dăduse terenul, iar noi nu aveam forma de donaţie şi nici mijloacele de transport. Nu aveam e un fel de-a zice, sigur că nu există forme, dar se pot naşte unele noi ! Întotdeauna ne lovim de nu ştiu ce paragraf sau de nu ştiu care lege ! Orice lege poate fi abrogată sau modificată, chiar şi legea ocaziilor ratate ! Iar reprezentanţele noastre de afară sunt burduşite cu neaveniţi, dar pe pile grele !
Un caz deosebit l-ar constitui Republica Moldova, care scrie şi se exprimă în aceeaşi limbă. Moldovenii care compun acel spaţiu nu pot fi incluşi în diaspora, deși oficial constituie o entitate aparte.
Învrăjbirea dintre diasporeni şi poporenii carpato-danubiano-pontaci continuă în buna tradiţie românească. Aceiaşi români sunt şi unii şi alţii și învrăjbirea merge şi mai departe, în interior ! Fiecare regiune istorică posedă caracteristica ei, au văzut-o mulţi oameni de soi care s-au ocupat de spiritul critic şi de geografia culturală. Societatea socialismului real ştersese, cel puţin aparent şi mult propagandistic, diferenţele etnice. Chiar amestecase și dăduse altfel cărțile. Imediat după ’90 vechile falii s-au reactivat şi reactivizat semantic, cum ar zice Lotman. Oamenii au refuzat să mai fie sintactici, au emis mofturi de semantici, fiecare cu pedigri tumultuos şi rebel. Bordeienii și iobagii şi-au amintit că aveau jarpale de mătase. Dacă cereai restul corect la prăvălie erai taxat de comunist. Când am cumpărat agregatul de aer condiţionat, prin 2000 şi puţin, am observat cum căruciorul cu care mi-l aducea un băietan virează spre stânga. Am zis că aşa trebuie, iar el mi-a replicat : era mai bine la dreapta ! M-a pufnit un râs homeric/isteric : băiete, tu eşti exact ceea ce se cheamă proletar, în sensul cel mai jos şi antic al vorbei, cărător cu pardon ricșa și rictusul, chiar cu cârca, nu ai dreptul să judeci după ce vezi la televizor ! Cei care lucră acum în multinaţionale sunt mai sclavi decât angajaţii unui buticar ! Și multinaționale înseamnă și vitrina asistată și casieria de la supermarket.
Iară diferenţa dintre ardeleni şi rest e falsă şi de doar câteva procente. Ştiu exact de la prietenii mei clujeni, că se simt trădaţi şi aruncaţi înainte de anul 1918, mai abitir după, când au vrut și ei să fie măcar piua a doua în regat ! Și tot de la ei știu că țoapa de București e una, dar să te ferească Dumnezeu de țoapa de Cluj sau de Temeșvara ! Iar ciurucuri, slavă Domnului, apar şi la Sătmar şi la Strehaia ! Parcă marile glume ale naturii – Benim Boc, Ghiorban, miliţianul blagian, alde Roabă sau Robu sau Falconetti sau Săvtoaica-Pufuleţ – de inghe mi-s ?