Ia ascultaţi aici o chestie : fiecare copchil are în primii ani, cât se formează şi formatează (cinci, şase, pentru capriciile lui Goe sau Goya de mai târziu, 13, 14, chiar 16, după Rousseau, până la întocmirea bagajului de norme şi de obiceiuri de lectură) tot felul de manii şi expresii pe care părinţii le trec în cartea de aur a copilăriei. Întotdeauna tinerii au dreptate și debutanții talent. Sigur, o dată e niciodată, a doua oară e recidivă.Când începi să fii, să devii și să nu mai fii promisiune. Mereu, la prima ascultare chiar dacă știe de 5 îi dai 7,să-l mobilizezi, dar îl scoți la tablă și data viitoare și dacă știe tot de 5 îi dai 3, ca să-l mobilizezi.
Aici aş adăsta olecuţă de ţâră de taimaut. Două chestii au apărut în ultimii peste 30 de ani degeaba și de democraţie populăroasă dirijată : şcolirea fistichie şi înscrierea la bucate. A doua ne interesează mai puţin, căci ştim cu toţii că în soţietatea noastră fără prinţipuri nu s-a pornit deloc natural, iar cine zice că s-a ridicat pe propriile picioare minte sau e securist! Nimeni nu e pus într-un post public pe merit, ci numai datorită conjuncturii, să fim limpezi la bibilică! Punctum. Să trecem la şcolirea în hohote. Prin anii ’50, când aveam alt stăpân, ne împachetam în cufere de intelijenţă de la Moscova, Kiev, Frunze şi luam lumină din manualele sovietice. Care erau foarte bune. După ’90 sunt la modă bursele în Străinezia şi sistemul de învăţământ particoler sau în limbi „exotice”. Foarte fain, până aici, deşi toate educatoarele şi toţi dascălii, când nu sunt produsul Vechiului Regim, sunt la prima generaţie alfabetizată, şi asta după metode intensive, adică burse de o săptămână, o lună sau trei. Vezi AmoEba și alți retardați. Ei bine, l-am auzit cândva chiar pe propriu-zisul DenimBoc spunând că el nu a făcut pic de şcoală în comunism, adecă e curat. E curat şi neted şi circumvoluţionat precum napul, fireşte, că dacă nu a făcut şcoală înseamnă că nu l-a dus capul!
Pe vremea ailaltă exista Sorbonica, un fel de normală ce prepara sosul lung al dăscălimii de ghimnazie. La sectorul tehnic și zorro-tehnic era la modă ideea de subinginer la români, tot cu şcolarizare de trei ani, ca sistemul Bologna de azi, sau de TCM, bun pentru absolvenţii vânzători în mall-uri și pentru prim-miniștri. Aşa s-a călit Istoria. Acum, la modă cade Harvardul şi vine pe locul doi Sorbona, că deh, avem un alt nou stăpân. Desigur, în lumea de azi oricine are bani îşi poate cumpăra o diplomă cât de scumpă ar fi aceasta, chiar şi din Străinezia, chiar şi de la Harvard, care e cât un oraş şi unde oricine poate închiria o sală cu ora şi poate ţine conferenţe la pereţi! Tot e libertate şi mai ales democraţie. Că asta e Realitatea vie, e una, dar că vin neşte nimurici de-ăştia, care au chiulit pe acolo şi se lăfăie în aroganţă, e alta. Prin anii 2000 era la modă în media sintagma „se bat pe Ics zece mari universităţi”, în traducere liberă Ics „aplica” (trimitea siviul) la treizeci de instituţii şi-i răspundeau zece că l-ar putea înscrie, mare lucru! Sigur, să nu fim vulpea din fabulă, dar învăţământul nu mai e ceea ce era niciunde pe faţa pământului ăstuia, iar şcoala de la Moscova din ’50 era infinit mai serioasă decât Harvardul din ’90. Harvardul, ca şi Sorbona, ălea bune pentru colonii, nu colegiile de soi, ale lor și pentru ei, har Domnului!
Şi uite aşa, din vorbă-n vorbă, vin dumnealor, Funebriu, Pizmăneanu, Balconschi și Calamitru şi fac tsunami în lighean! Un ţâcă, unul de la florărie, un băiet de pe strada Pal Secam, fără ghiozdanul lui Angus Young de la AC/DC şi fără ghiozdanul măcar al lui Gheorghe Lazăr, care ţinea până şi cursuri de gălbează la oi și oieri,un fel de furieri, responsabili cu provizia de banane storcoșite și gata mâncate ies în relief şi boţesc imaginea cu un fel de lăcăraie, cu nişte zoaie de ţâfnă! Ei şi? Ăştia, ca să plece, trebuie mai întâi să vină, şi nu au făcut-o. Ei sunt prima generație de încălțați din genitori de la coada vacii.Ei nu au nici noblețe și nici vreo aptitudine moștenită din famelie. Ei sunt ca moroii ăia, înfipţi între două lumi, între nimic şi zero. Nici măcar promisiuni din părinți ratați. Să dea Dumnezeu să devină, să fie şi ei cineva, să împacheteze vreun gând sau vreo idee principală, să scrie măcar un articol de gazetă cu subiect, predicat și cu un singur atribut. Până în prezentul cel mai arid ei nu au reuşit nimic, dar strâmbă din strafanas la alde Tudor Gheorghe. Rapsod care se vrea și simfonic, dar rapsod în toată puterea cuvântului. Care mai și mișcă neastâmpărat versurile limbii române.
