La noi totul este o revolutie de si in vorbe, niciodata sau foarte rar in fapte. Lepadam vechile denumiri si gata, schimbam Istoria, o „scriem”, cum ne place mai nou sa exclamam, o uitam pe cea veche si o luam de la capat.
Aidoma unui atlet la maraton, fie ca alergam pe culoarul paralel cu intrecerea, fie ca o luam in sens invers. Sau procedam ca acel zapacit care a intrat pe stadion inaintea tuturor, a alergat o tura si s-a autodeclarat castigator! Pana s-au prins aia, tac, a luat laurii! Mai furam si alte voroave si le intindem la uscat pe franghia destinului flendurit, ca „Desant”, antologia noastra care a implinit treizeci de primaveri, vorba colata de o formatie rock, „generatia in blugi”, palmata de o gloaba cu breton si de alti indivizi fara permis de existenta, copiem chircit, cu varul si igrasia din dotare, ditamai „Oscarul”, ba am auzit ca si cartea „Deadline”, a bietului meu prieten Costi Stan, a mai fost scrisa recent de o debutanta de si-a luat acelasi titlu! Sigur, se poate justifica orice, vorba lui Traienel, „n-am dormit toata noaptea, am scris o piesa, cred ca am sa-i dat titlul Hamlet”! Exemplu mai graitor decat schimbarile de nume de strazi nici ca exista. Fosta stradela Fucik a trecut in Masaryk, tot ceh, dar unul era comunist, astalalt primul prezident. Ca dupa, a poposit Benes Curcanul! Nikos Beloyannis trece in Take Ionescu, Lemnea devine Manu si multe alte copilarii. La Paris, cred ca v-am mai spus asta, m-am mirat ca Mos Gheorghe la expozitie ca exista statia Stalingrad, cand nici rusii nu mai au denumirea, au schimbat-o in Volgograd. Michel, mon ami, mi-a zis elegant, direct in barbie, ca toti frantujii de altfel, „Nico, noi avem istorie!”. Si au, ce-i drept! Noi nu avem nici istorici, ci un fel de surogate de-astea, de revista, de „Magazin istoric”, alde Xenopol, Parvan sau Iorga nu mai sunt de aflat.
Pe vremea de dinainte, cand limba romana era mai plivita de buruieni, se spunea „penitenciar” si „detinut”, acum toata lumea, de la ziaricii lui Boanchis si pana la polifticienii lu’ Peste nu catadixeste sa pronunte decat „puscarie si puscarias”, bine cel putin ca nu „mititica, tuhauz sau parnaie”! Sau nu mai prididim de atatia „drumari” si, destul de raspandit in ultimul timp, „bancheri”. OKAY, sa zic asa! Sa hie clar, nu exista bancheri, ci niscaiva contabili mai invartiti, mai ciopliti oleaca, mai spalati la creiere – foarte putini si deloc ministri, s-a vazut cu ochiul liber ce economie hartuim. Ei nu fac altceva decat sa dea din cap, precum cainii aia de plus aflati in spatele masinii, la baza lunetei, si asta numai atunci cand vin perceptorii si portareii FMI. Altfel, se ratoiesc ca proasta-n targ la tembelizor si dau lectii de cauciuc. Si mai stiu astia ceva, sa pronunte ca alde madama Urdea sau precum cutare dobitoc de la bugetul premariei, in doua silabe molfaite forma „ma-na-ge-ment”, o balbaiala nerusinata si extrem de pretioasa mancata de molii. Mai adaugam la astea, la stigmatele astea de supralicitare verbioasa porecle ca „Regele, Briliantul, Tarul, Diva” sau „marele actor”, lipita de cate un amarastean de plan secund, ca Pampaiani sau Uratescu, „maestru”, lustruind cate o martoaga fara pic de talent. Plus alt soi de limbaj derapat si darapanat plin de „declaratii istorice” ale cate unei prezentatoare de stirulete, cu nota doi la jurnalism, ca piticania de Esta, sau a cate unei fufe ca permanent salcia Dianca Bragusanu, plus Cursoi, Fierastroi, Sapaligoi si alta lume buna.
Sminteala cu margaritar, smuceli si vieti improvizate! Dar oare de unde a pornit asta, ca am gabjit pe o teleelectrificare nationala un parastas de barfe, soapte veninoase si chicoteli, unde se deplangea urluiala si tupeul din vorbele aruncate pe mitititelul ecran? Erau acolo taman facatorii de damfuri de acest tip, gazetarasi obscuri la foi de satira si umor cu voie de la Agie, o fata de mamos care luase cel mai cretin interviu sefului statului, antologie de prostie turbata, ce musai trebuie sa ramana in analele ziaristicii de glanda si de sughit, plus o oafa de la comisia de mercurial videoauditiv, mai degraba hipoacuzic. Cum intotdeauna pestele de la capatana se impute, cine a dat tonul si semitonul balabanelii de cuvinte motate? Cine a indemnat la imprudenta si imprimat sictirul general? Iar a proposito de ceneau, ci-ca nu poate da decat amenzi…ba poate chiar interzice posturi, da’ cine primeste geamantane si damigene de proiecte bine structurate si bine legate cu sarma, cat mai dolofane? Oare pe ce se dau frecventele celea, ca si autorizatiile de constructie, ca si aprobarile de nu stiu ce, ca doar suntem in Romanica? Ce usor e sa hamaim ca lupii moralisti, mai greu e sa punem mana pe treaba, mai ales daca nu ne pricepem la nimic, nici macar la vorbe. Nici macar de ocara! Nema talent, nema putirinta!
