Sigur că nu-i o fericire să stai două săptămâni într-o rezervă de spital, dar ce bine face la respirație și la cap nefolosirea nici măcar pentru un singur moment a tembelizorului. Poți a te lăsa și de fumat în intervalul ăsta, poți să și dispari din cartea de imobil, cum spune Călinescu, dar e bine să lași cumplitul mijloc de tâmpenie numit televizor. Ce să vezi acolo?
Cum nici măcar fombalul nu mai aduce vreo bucurie sărmanilor suporteri? Cum se laudă tot felul de mașiniști pensionari cu apartenența lor la TVR 65? Duceți-vă, bre, în arhive, dacă nu le-ați distrus sau n-ați filmat peste ele și arătați cum arăta TVR din 56 până azi! Dați-i până și pe Coșarcă sau pe Gămuleasca, nu știu dacă-i mai ține minte cineva!
Văz că nu s-a tocit anticomunismul de operetă, dacă e necesar să mai cânte la flașnetă niște copchii ai ploii. Niscai anonimi au pus în parantes ambientalul, habitaclul, existența RDG-ului, ca Trabant și ca Wartburg, ambele în doi timpi și trei mișcări. Ca stat securitist, mă rog, așa ziceau dânșii, adică de-al lui Stasi. Alea-s de fapt zone de ocupație ținute sub control și înainte de RDG a fost proclamată RFG. De RDG era chiar nevoie propagandistic, că asta a fost Răzbelul Rece și nu numai ca vitrină, ci și ca denazificare aproape completă, nu ca dincolo. Adevărat, acum e taman invers dar a avut și RDG-ul rostul lui. Și ce mare nenorocire ar fi fost dacă erau două state germane?
Înainte vreme, cu cât erai mai clasă muncitoare care cântă pe ogoare, cu atât erai mai de bonton, semiton. Cu cât erai mai Bască, precum un personaj de apărea mereu lângă Nea Nicu, un fel de manelist cârn, ceea ce și era, cu atât mai bine și mai călduros dădeai la poză. Sau chipiu cu cozoroc, șapcă, nu Popa Șapcă, șapca aia de proletar luată de la ceaprăzărie de lângă Victoria, 50 de magazine într-unul singur. „Împăratul cu șapcă”, titlul unui pamflet de o mie de pagini, ardelenesc, meticulos, documentat, scris de bunul meu coleg și prieten, Radu Călin Cristea. Acum toți sunt de Driapta, fără să înțeleagă ce-i asta și cu ce se mâncă ea. De Dreapta sunt toți analfabeții care cred că neoliberalizmul este noua dogmă și noua tocmeală. Plus neolegionarii. După cum zice un neisprăvit de la Penelea că pensiile sunt cheltuieli sociale. Toate intră aici, la cheltuieli sociale, și alea cu poliția călare de la club sau de la cantina de internat, de la școală, muzeu, că-s pentru societate, de la buget, pentru ordine și „diciuplină”, bă, Moș Teacă! Ideea de pensie e de când lumea, dar vine așezată de Bismarck al lui Wilhelm, nu al Papadopolinei! Și de Dreapta pot fi boierul, arendașul lui, fata din casa boierului, vizitiul boierului și mai puțin băietul boierului, că ăsta a ars gazul o primăvară pe la Paris, London sau Beci și e de Stânga, așa a văzut el acolo unde se poartă țilindru, nu cucă. Cum să fie de Dreapta orice miliționer de stradă sau gazetăraș de-ăsta făcut la Spiru Maiorescu?
Şi uite aşa, din vorbă-n vorbă, vin dumnealor, Funebriu, Trapahagi, Balconschi și Calamitru şi fac tsunami în lighean! Un ţâcă, unul de la florărie, un băiet de pe strada Pal Secam, fără ghiozdanul lui Angus Young de la AC/DC, un fel de furieri, responsabili cu provizia de roșcove și de meserie înlocuitori ies în relief şi boţesc imaginea cu un fel de lăcăraie, cu nişte zoaie de ţâfnă! Ei şi? Ei sunt prima generație de încălțați din genitori modești sau direct de la coada vacii. Ei nu au nici noblețe și nici vreo aptitudine moștenită din famelie. Ei sunt ca moroii ăia, înfipţi între două lumi, între nimic şi zero. Nici măcar promisiuni din părinți faimoși. Să dea Dumnezeu să devină, să fie şi ei cineva, să împacheteze vreun gând sau vreo idee principală, să scrie măcar un articol de gazetă cu subiect, predicat și cu un singur atribut. Până în prezentul cel mai arid ei nu au reuşit nimic, dar strâmbă din strafanas la orice.
Ce nevoie au de pedigriu intrus și indus? „Tatăl meu, distinsul latinist”. Da, un profesorache de-a opta, că se făcea latină, doar am avut și eu ore. Sau „marele italienist, taică-meu”. Da, a scris niște recenzii, italienist e ăla care traduce măcar un cânt din Divina Comedie. Că-s unii care au tradus toate cele o sută. Sau chiar un actor instituționalizat, deși a recunoscut că-i din familie de chioșcari și vânzători de cupoane, tot a dat cu secrețiile în fasole susținând că bunică-său asculta în grecește Europa Liberă. Să presupunem că un valah știa limba, dar ce te faci că postul reșpectiv nu a emis niciodată în limba greacă? Numai „obiecte persane, dragă, avea în casă”, zicea una. Aneta Duduleanu din „Gaițele” era și mai dihai.
