Târguri, târguieli, tânguiri, bâlciuri

Dau pe stația de internetoficare și găsesc Almanahul Guadelupei – ce credeați, că Gotha? – , o foaie colonială publicată la Basse-Terre, că așa se cheamă capitala, pe la 1830. Informații generale despre Franța, guvern, istorie, regi, dinastii, un soi de cărticica săteanului de pe la noi, plus un fel de pagini galbene cu adrese, inclusiv ăle de la abator. Unde apare meseria de „artist veterinar”, nu orice! Numele comunelor lor sunt Basse-Terre și Pointe-a-Pitre, un fel de Satul nou, Vințu de jos, Slujitorii Arbănași, Capul Șmecher. Basse Terre înseamnă ce înseamnă, nu ne mai tocim nervii din moment ce am auzit și traducțiunea genială „Țările Joase”, că tot schimbăm etichete! Dar pitre, clovn, șmecher, bufon, cică vine tot de la un Holandez, Peter, alterat corespunzător și lingvistic. Dar asta, cu artist veterinar e genială. De așa ceva am avea nevoie, după cum îi spune un văcar lui Ilarion Ciobanu în seria aia cu ardelenii, petrolul și America, inventată de Titus Popovici.

Păi, în dezbaterea asta vaccinatorie absolut imbecil ordonată – firește, nu numai de noi, dar la noi iese țopeala mai repede la suprafață – nu trebuia și un veterinar, nu ar fi fost cu cale?  Oricum, doftoriceii ăștia de pe mititelul ecran isteric sunt făcuți pe la Oradea, care avea doar Institut Pedagogic de trei anișori, pe la Târgu Mureș, „trist și gureș”, vorbă de pohet sau chiar medici de plasă, cum erau Tărtaru-Anpeticită sau Costaiche. Nu-s antivaccinist, dimpotrivă, dar nimeni, absolut nimeni nu este capabil să ne spuie clar și răspicat care sunt riscurile, perioadele de vulnerabilitate, de scădere a imunității, de recuperare post-covid. Stilul nostru de bălmăjeală, care era observabil și înainte de împingerea în NATO și UE, întâi una și pe urmă alta, a doua la „și alții”, de mânuță cu eterna și fascinanta Bulgarie, cu doi ani după intrarea în bloc a zece țări, dintre care vreo șapte guadelupe. De-aia li se urcă la cap „științălăilor”, vorbă culeasă de la un prieten clujean și mai ales gazetârșilor instruiți la învățământ ideologic la SENESEPEA. Ba SPA!

Gazetăricii noștri sunt, în mare parte și mai ales ăi de apar seară de seară de vreo două ori în direct și o dată în reluare, precum bucătarii de televizie, vedete rapide, făcute la normă, nestrunjite, neșlefuite, care se înfoaie ca viiturile de primăvară. Chiar dacă au dreptate, nu știu s-o explice. Valeți de cameră, cu oroare pentru ăi de le contrazic stăpânii.

Totul este degradat astăzi în Românica, de la clasa politică la a intelectuală, de la cea mediatică la a sportivă, până la relaţiile umane si la comportamentul pe uliţă.  Totul musteşte într-o mitocănie agresivă  şi o miştocăraie ca un foc din lemne verzi şi ude, de puştani necopţi. Până si lucrurile puţin mai inteligente – extrem de puţine ele însele – sunt spuse golăneşte, cu un rest de rânjet fraudulos. Dramedie, ce mai încolo.

Iote asta cu Novax Djokovici, nume parcă ales cu mâna. Nu numai că ne pricepem la tenis de câmpie, dar ne suim și în trenul filosoficesc-politicesc-balcanicos. Idei de gubernie, de provincie limitată și de slugi la dârloagă, asta suntem. Toți jurnalistuții nevoiași se dovedesc mari evropeni. E o râcă și o mizerie perpetuată de la Milică, ăl de permisese survolarea, să nu uităm nicicând! Că trebuie să ne arătăm silința, să facem sluj, să ne bage și pe noi în seamă, că oricum avem grijă să întoarcem armele și bagajele la momentul oportun! Chiar dacă e așa, astea-s regulile mai ales pentru Est, că eu nici nu m-aș fi obosit pe avionete, dar prin ce-i mai brează Australia aia? Teritoriu de dincolo de mări și oceane bun pentru scursura pușcăriilor englezești. Doi actori bunișori și un grup de hard-rock cu eternul puștan cu ghiozdan bâțâind din căpățână. Hai, că vă mă dau ei bibliografie: Patrick White, Bila Vrăjită, un roman admirabil. Nobel pe bune, nu închipuit.

Avem boala lipsei de certitudine identitară, complexul necunoaşterii, al necoordonării cu Europa aia pe care o visăm cu ochii holbaţi. Vrem funcţii, vrem câştigări de turnee, vrem eurovizoane şi nobeluri cu ghiotura, ca să ne lăudăm pe corso, nu pentru naţiune, staţi liniştiţi. Fiştecare golănaş de-ăsta vrea să hie instituţie, să dea sentenţe, să spuie braşoave la tembelizor.

Tenisul mărit cu guadelupa. Tenis acum înseamnă Djokovici și Federer, deși helvetului i s-au mai înmuiat mușchii, precum și evident Nadal, dar ăsta mai mult din muncă, din efort, nu pe talent. Noi suntem chibiți și de-aia știm cu vorbele. Nastaz, care a fost jăniu mai ales pe zgură, mi-aduc aminte cum i-a primit pe cei citați la un turneu de nu știu ce, ridicându-se de pe scaun. Și aici el  a avut singura atitudine viguroasă până la potrivit. Despre Clocotilda Aguadelupoaiei nu avem ce vorbi fiindcă nu există, este o proiecție, un proiect eșuat, o propunere nesemnificativă. Iar Francia ne-a potcovit și cu aventurieri de mai bună calitate, nu taman „a-ntâia de vacă”, mai cu os, dar nu atât de răpănos!