Cred ca imaginea lui alde Chaplin, zis sau a.k.a. Charlot, strangand in dinti un trandafir alb si uitandu-se gales in ochii floraresei operata poate de cataracta reprezanteaza blazonul, stema, cocarda, herbul, simbolul cinematografului. Mai vine si caruciorul cela cazand pe trepte, la Odessa, din filmul altui monstru, Eisenstein! Taman al de scrie cele mai bune pagini despre Chaplin. Si mai vine circul lui Fellini! Filmele lui Chaplin nu sunt, de fapt, simple comedii sau farse, ci drame. Sigur, nu tragedii, deseori melodrame usoare. Aici isi scoate masca, e firesc, e sincer, nu mai e clovnul, marginalul.
Pozele spun intotdeauna mai mult decat vorbele, prin poza inteleg eu nu numai instantaneul de viata decupat si rece, ci o atitudine banala si fara pregatire anterioara in fata oglinzii. Poza, felul de a fi in cateva secunde, egoul defrisat si goool, stimati telespectatori. Si mai departe. Copilul apare in imaginarul colectiv din ale mai invechite vremi cu functie simbolica si terapeutica. Adica el, copilul, te umanizeaza, iti inmoaie caracterul de fiara, stiut fiind ca pana si animalele nu ataca puii – sunt si exceptii, leii daca se enerveaza, ii mananca direct, dar leii sunt lei, animale de blazon, fac ce vor! Nu stiu la vulturi, de Gala Galaction cum iaste, ca si aia survoleaza heraldica.
Asadar si prin urmare, cazul rapirii fetitei de inflama toata suflarea cea romaneasca in ultimele zile ale saptamanii muncii intelectuale. Caz ce ar fi trebuit a ne preocupa inca de prin 1990, anul zero al adoptarii unei alte atitudini prospere de suprafata, anul ingamfarii noastre. Atunci s-au desfacut toate gunoaiele, de atunci au pornit si au luat viteza toate musuroaiele de furnici. Inainte vreme ce aveam noi de oferit? Petrol, cereale, miere, ape minerale si alte produse. Ce stiam noi cel mai bine? Sa ne supraveghem, sa ne punem lacat la gura si sa fim esopici. Ce executam de mai bine de trei decenii de neimpliniri marete? Securitate. Secooritatea, aia de-i presarata peste tot, in presa, in justitie, in „aitism”, de la IT, caci asta sunt in general specialistii respectivi, lucra in call-center sau te urmaresc pe diverse retele. Aveam o verisoara mai mare care folosea verbul asta, a urmari, si-i zicea maica-mii: „Tica, hai sa urmarim daca au bagat bluzite la Romarta!”. Urmarim sa. Sa luam vreun premiu, vreun titlu, vreo diploma de larga recunoastere internationala. Ce-a facut proasta lumii din Mehedinti? A tras de-o fetita ca de-o papusa de carpa dand-o stapanilor platitori. De-aici mizeria umana scursa pe toate canalizarile teve. Cum arata aratarea e un soz, dar cum vorbeste! „Minora”. Ca la carne, ca si cum ar fi vorba despre manzat. Vine si adoptatorul care zice ca nu-i mare lucru sa zugravesti asfaltul cu un copchil, timp de un minut sau de cateva minute, acolo. Numai pentru asta si i-as lua si pe ailalti doi, ca la scandinavi. Sau chiar ca la americani, care nu prea au problemuri de-astea, te executa mintenas daca nu pui labele pe capota. Nu vorbesc nici despre ceilalti, care totusi au tinut-o, dar cu chin si cam meschin. Daca as fi Solomon sau Brecht, le-as da-o altora.
Se stie dar se mocneste, nu se vorbeste, cum ca la noi a mai mare productie la hectar din ’90 incoace a fost vanzarea de copii. Mai mare si mai banoasa decat vanzarea de diplome, ca si acolo era foame intensa. Nimeni nu a „urmarit” serios acest exod, acest prim val de mare. Nici pana acum nu inteleg de ce nu cata sa amusineze cinevasilea urma celor comercializati prin merceria cunoscuta din orasul salamului de Sighii? Unde-s copchiii aia tradusi? Nimeni nu se uita la averile ingramadite ale notarilor, avocateilor si ale altor juristi. Ma mir ca s-a intrebat la tembelizor cineva cum de a fost posibil ca o hotarare normala sa fie intoarsa din drum in ultimele secunde ale partidei. Vorba tot de la americani: vrei sa vezi cine a infaptuit infractiunea, ia urma banilor. Ce resort impinge o proasta sa ia in stilul smuls, cu o forta animalica o biata „minora”? Adica nu se manjesc mascatii si se intromisioneaza miss asta amarata? Ce fel de fiinte or fi astea? Ca n-au copii e clar, dar vreun iubit? Tot asa il mangaie? Tot asa il iau in brate? Ca pe o huiduma la fel de inceata la minte si la vorba parca de prin Medias am auzit-o referindu-se la iubitul ei ca la „inculpatul” Cutare. Ma ingrozeam cand citeam jurnale ale unor neveste oarecum onorabile care isi aminteau dupa ce se desparteau de insii pomeniti acolo, ca aia le luau la omor, ca nu-si spalau sosetele, ca erau securisti. Pai, nu stiau dinainte sau de cand profitasera dupa urma lor? Acum profitau si dupa urna lor. Neamuri proaste, lipsa de educatie, toparlanie masiva, asta este si nimic altceva. Neam de tarani robaci si ambitiosi ne-am sleit intr-o populatie de mahala cartonata, care vrea sa aiba si sa para, o populatie de comedie stand-by, nici macar de vodevil sau de cuplet!
