Am mai folosit titlul aista și cu altă ocazie, acum ceva șapte anișori de-acasă. Reiau. Stimaţi oameni buni sau dragi prieteni – după cum ne gratulează comentatorii sportivi, fără nicio performanţă ca şi echipa naţională de fotbal antrenată de un prostănac de a evoluat și el într-un vestiar din Milano – suntem fundamental un popor de ţărani.
Acum numiți mai pe radical fermieri, că tot furgăsim absolut totul de la americani. Neam de slugi mai precis, că așa făceam și imediat după eliberarea din 23 August 1944, copiam gazete de perete cum se zice că avea în casă un criticuș de hartă, care-și beștelea nevasta că n-a șters praful după dormeză. Cu toate astea subiectele telemediate şi teleimediate exaltă spaţiul Urbei, mai mult, chiar şi semnificaţiile fictive ale celor mai vechi amplasamente. Și festive, că radem etichetele vechilor vremi și le înlocuim cu tot felul de agarici. Bine vorbesc marii scriitori despre ideea de oraş la români, idee uşoară, subțire, spontană şi deloc veche. Adecă totul se face hărtănit, răpide, pe picior.Pe vremea veche te lăudai că ai tăi nu au avut avere și nu au făcut politică înainte de 23 August. Acum au descoperit toți ipochimenii că ai tăi au avut melioane, case înalte și pământuri desțelenite de comuniști și că erau la liberali sau la țărăniști, poate chiar și la legionari, că-i la modă iar. Și musai să revendici și flacoanele de oțet, petromaxul și godinul din bucătărie.Mai mult, ne-am eliberat singuri cu măreața armie română făcută arșice la Stalingrad și nu i-am întâmpinat cu flori pe eliberatori, ci pe ocupanți. Noi avem mania de a privi impasibil şi etnografic la muzica vremurilor şi la deriva sofisticată şi opacă a vremii. Și le ascultăm după poruncă, de la stânga sau de la dreapta, mereu în sens giratoriu, cum am învârti hora sau mămăliga în ceaun. Azi cu unii, mâine cu alții, Leano! Chiar dacă i-a luat casa foc sau i-a fost săturată de jeturi de mâl, cetăţeanul nostru afişează aceeaşi senină absenţă. Politicienii de seră şi de seară apar şi se vâră în sufletul bieţilor oameni necăjiţi explicând nimicuri. Mai ridicoli, ţinându-se de o literaturizare mucegăită, se desfoaie cârpacii gândirii şi ai condeiului. Ţâşnesc în arină (nisip, machedoneşte), plini de eroism zbicit, toţi nenăscuţii oraşului. Bunioară Bucurescii, avură un premare bătut în freză de soarele uscat şi hodorogit al Dobrogei, iar când dădură de unul de-al târgului, nu e bun, nu se pune, că e roşu la bot şi din cartier vaccinat selectiv. Mai mult, am auzit o proastă spunând că ăsta vorbea cu “pă şi dă”. Păi aşa vorbiesc muntenii, fă, fetico, aşa vorbea apăsat şi celebrul liberal R. Câmpeanu, încă din ’90! E adevărat că până și ăsta a făcut nefăcute prin cotețul câinelui, nici că te așteptai la așa ceva din partea lui.
Un primar, îmi zicea un chimist deştept, trebuie să deseneze, să sistematizeze, să dărâme, să canalizeze, să asfalteze şi să planteze parcuri şi parcări pe o machetă la scara unu pe cinci sute de mii.Și apoi să dea drumul la robinet să vază cum curge apa, că aia e mai deșteaptă decât toții consilierii locali și arhitelnici șăfi la un loc.Nimeni nu va putea face asta cel puţin cincizeci de ani de acum înainte; se vor rezolva toate de la sine, când vor cădea blocurile ruginite şi cenuşii, când se vor înşuruba poduri şi viaducte, când vor apărea suburbii rotunde ca tigaia unui chibuţ şi când se va muta lumea în dânsele. Până atunci, paşi pe covoraş, printre linii de tramvai bătute-n cuie şi pohta în cui!Cui prodest? Altă manieră de gestionare haotică a spaţiului şi timpului citadin este propaganda prin intervenţii diletante, mediocre, plictisitoare în vederea ardicării unor monumente precise şi convingătoare. Altă ghilotină a lipsei de simbol unitar a localităţii și a lipsei acute de monumente de for public, cum le zice. În opiniunea mea, ce coincide cu a câtorva dintre prietenii mei arhitecţi, multe dintre clădirile vechi nu merită a fi restaurate, ci de-a dreptul dărâmate, ele nefiind altceva decât palide copii realizate din stuc ale unor clădiri mai mult sau mai puţin celebre. Acum am dat în altă dambla, am ardicat bloace de sticlă pisată și de alpaca sau inox ca la Noul York sau ca la Lagos.Dar alea-s făcute de Rem Koolhaas, nu de alde Tureanu și ai săi. Oaie și ai săi, de Eugen Barbu.Bine zicea porcul ăla de Bogza – o spun cu admiraţie ţărmurită: “fumăm fatal, în aşteptări de bal”.
