Asta înseamnă, pe lătinie, sacrificiul unui taur şi oferirea lui ca ofrandă cutărei zeiţe sau cutărui zeu. Practică barbară, ca şi corida, lux al groazei în cultul ancestral şi negru al cruzimii tribale. Ce te-ai fi făcut dacă-l nimereai pe strașnicul adulterin Zevs, zis și Jupiter, transformat în tăureci bălan ca s-o seducă pe toanta de Europa? Fireşte că şi mielul pascal, claponul, curcanul, gâsca, ştiuca umplută sau porcâna sunt tot reminiscenţe al aceleiaşi practici, dar parcă societatea modernă sau postmodernă evită detaliile, arătând doar produsul finit, aseptic, ambalat şi eventual congelat. Legământul a fost pasat demult din planul concretului în cel abstract, de pe timpii suitori ai lui Avraam de mână cu Isac sau de la ostiile şi împărtăşaniile licoroase. Sigur, religia ca atare este un cod moral, în primul rând, o bucurie şi o datină. Ea mai este un vaiet în faţa perisabilităţii vieţii, un efort intelectual, un aranjament de gândire, o transformare prin smerenie, prin umilinţă a vulnerabilităţii oricăruia dintre noi în forţă spirituală şi în lumină interioară. Exilat şi detronat din ceruri, omul încearcă să-şi restabilească identitatea.
Pe libertate şi democraţie, adică pe un fel de sistem domestic al consumului curent, hotărât şi organizat, metehnele sunt schimbăcioase şi destul de capricioase. Ca de la un cătun la altul. Baba Floarea, baba Smaranda și Baba Yaga știu ele mai bine! De-o pildă, consumul de carne nu-i o crimă, după cum nici vegetarismul nu-i vreun merit. Spune-i nepotului să nu intre la KFC sau la MacDonald!
Dar ca să pui în discuţie datele, să cântăreşti punctele de slăbiciune în funcție de ultima teorie a ondulării frezei, ai nevoie de niscai copchii cu glagorie şi cu mare deschidere, nu de niscai copchii ai străzii, barbari, bastarzi și ai ploii, nu de-ăștia cu mintea mergând de-a buşilea. Când nu eşti Voltaire sau Pascal sau oleacă de Cioran nu trebuie să ţi se dee voie în manejul public. Eu aş zice că nici pe stradă, și acolo doar în lesă.
Nedemn şi indiscret, acultural am petrecut de Sfintele Sărbători pascale. Cu opulenţă deşănţată şi patologică, de fomişti ieşiţi din lanţuri, cu cozi interminabile, cu împingeri ca la grămada dezordonată din rugby, cu taclale şi cu elucubraţii de zgâriat timpanele, urechile şi bunul simţ, cu dări pe spate şi aere scoase din jgheabul prostului gust şi al neamului prost, că doar, nu-i așa, „românii au talent”. Aceleaşi glumiţe ridicole, adaptate, copiate, groase cu un repertoriu mahalagesc de Chelu, Dalia și Belteag. Precum și de slinoșii ăia care nu știu nici să țină furculița-n mână, darmite să hie parlagii și șăfi la cuțite și păhară. Au urmat apoi aceleaşi rostogoliri folclorice împănate cu numere de circ. De ce n-or fi în stare rapsozii ăştia să-ţi ţină hangul, cât e el de întins? De ce trebuie să-și dea cocleala pe față toți amploaiații din cotețul tembeliziunilor în programe artisticoidale? Se defulează așadar, crezând că-și fac statui din zgură? În loc să spună simplu și decent: Sărbători fericite și Hristos a înviat!
Ne dăm în stambă, ațică sau în tifon aidoma comentacilor de sport și miuzică, numărători de minuturi și de scoruri. Sau numai „de cornere”, cum bine le zice prietenul Boanchiș. Ei ca ei, nu știu nimic, descarcă informații vulgare și nu sunt în stare vreo pasă să ne-o explice – se vede că nu au jucat fombal nici măcar în curtea școlii de corecție de unde provin. Dar mai dihai sunt tinichelele alea de ne-au mai îmbucurat și îmbujorat duminica, la nivelul nostru, pe-aici prin parcurile de cartier. Bunioară Găvrilă Piele Bolint, care se laudă că face și el ce a arătat Ancelotti. Bre, ăla este cel mai titrat antrenor al lumii, așa cum o fi el, un concret mestecătoriu de ciungă. A fost și șampion mondialicesc, nu a dat chix cu UTA sau cu Cimentul Medgidia. Parcă Sukșân avea o proză admirabilă despre un vasilică de l-a pus în cofă pe cutărică invitat de onoare, nu? Sau cum era dascălul ăla al lui Preda de-i fusese leat dar se dădea rotund, îmi spusese Sorinache cu același nume. Desigur, e bine să te iei după alde La Roșfuco care zice că e de n-are o doză de nebunie nu poate fi înșelept, dar cu ceva măsură pentru măsură!
Ne place să fim capo dei tutti capi, să ne știe toți, Regele, Briliantul, nu numai aici, pe tăpșanul nostru, ci pe toate continentele europene, pardon de expresie! Cum își expune Perjănovischi toate mâzgălelile dumisale, „pe șase continente”. Nu șăpche dintr-o lovitură, cu tot cu Antarctica? Și unde a expus? La MoMa sau la Mama, în grădină, cu scripcă și țambal? Nu numai că nu ne știm lungimea de nas, dar ne place să fim și fără jiletcă. „Procinema pe filmul tău”. Mai bine „ceva pe Procinemaul tău”! Vorbe de clacă, deh.
HRISTOS A ÎNVIAT, FRATILOR !