Deseori se aude printre literati si hartisti cum ca unul sau altul dintre ei a fost „injurat” de Cutarica sau de Cutarescu. Exista si o placere deosebit de sadica la cate un “prieten” care se apuca si-ti mai si citeste la telefon nu-s ce articulus ouat de catre vreun oponent. Ei si? E libertate de expresiune, e concurenta dirijata, are oricine drept la cuvant! Da, dar nu pentru unii dintre noi, mai egali decat altii. Te apuci sa te indoiesti de „boierii mintii”, gata, te-ai lins pe bot de citari, altele decat cele de la categoria obraznici sau triviali, te-ai dezlipit de subventii, de salutat pe strada. Inainte erai sters din cartea de imobil a ICR-ului, de la orice alta aplicatiune. Nu esti cu „elita”, nu esti nicaieri! Primeai imediat telefoane de insulta de la un slujbas al museionul aluia neo-legionar de cruci si de prapuri cu capitala la Bernea! Acum nu ti se permite nicio dara de indoiala! In fine, totusi, de ceva vreme li se descopera acestor boieri trecutul lor de balegar.
Oameni buni, elita asta este o gasca de golanasi de proasta conditie – atat morala, cat si intelectuala. Niste frustrati ai regimului de dindarat, uzurpatori de onoruri de tabla ce vor neaparat sa-si cumpere o gloriola la pahar. Snobeliti de Faurei si de Carei interesati de trai bun si de oarecare valva prin cultura noastra mijlocie-mica. De fapt snobeliti fatati la Caracal, Valcea, Oltenita si Turnu Magurele. Mici dictatori de cartier ce-si aroga aere si cuvinte gonflate, nu cu pompa de la bicicleta, ci cu pompita de uns masina de cusut sau balamaua de la privata. Aste gorile de marimea unor termite intretin un cor de Mowgli, latratori la craniul pal al boarfei aleia de Luna plina.
Ei cred ca vorbele emise sunt ca bronzul, acopera lumea si o invelesc cam pana in dreptul Ursei Mari. Ha, bieti nimeni blocati la creiere in lifturile alea mici de trimis piureul si salata la restaurantele de categoria a doua, imitatii de personaje de cortegiu, docheri de idei nerumegate escaladand bunul simt, toti astia nu sunt altceva decat niste accesorii la butoniera netalentului gros ca funinginea si greu ca granitul! Netalent demonstrate de buruiana lor publicata intr-un patrar de veac: jurnale de lectura inghesuita si delatiuni sub forma de caterinca de silabe. Cum nu au replica – inzestrarea lor se opreste la gat, in sus au un fel de panaritiu sau de puroi mental -, sustin mereu apropierea de Romania Mare si de Saptamana. Lucrurile se cer cernute si deslusite odata si o data, caci toate publicatiile de pana in 1990 au fost dirijate de acelasi partid unic, imparteala s-a facut prin cezura si cenzura deloc transcendenta, prin Fondul Literar si Plastic si prin Gogu Pintenogu Radulescu. Razboiul lor, niciodata al nostru, al simplilor si modestilor condeieri nefacuti nici pe puncte, nici la fara frecventa, ci cu examen, la zi si la timp, le imparte tainul cu nesimtirea cuvenita. Iar Eugen Barbu, de care se tot lovesc, cu toate metehnele lui pe care doar Tata Timp i le cunoaste in amanuntime, este un mare scriitor, unul dintre cei mai talentati din toata literatura romana. Tradus acusica si bine primit si in franceza cu cap de opera Gropii! El nu poate fi zgandarit cu firimitura de gand a oricarui prost, aflat la optzeci de leghe sub nivelul marii. Alde Blesu si Liicheanu sunt doua muste betive pe acest vitraliu. In plus, pusi in fata sticlei cu scame colorate, nu sunt altceva decat un damf de varza acra si stricata, nu poci pricepe de ce au asemenea complexe!
Ei bine, a avea alta opiniune, manifestata chiar mai ritos, inseamna pentru nimuricii astia a fi trivial. Cum injuria nu constituie objet penal, poti vorbi ca la usa cortului sau ca un birjar, daca stii sa injuri frumos, mai mult de un sfert de ora si fara sa te repeti. Mai mult, a spune despre cate unul ca nu are strop de talent si ca mai este si poleit cu multe grame de imbecilitate grunjoasa, nu e injurie, ci diagnostic. Ei au voie sa spuna oricand, orice, oricum si despre oricine, dar tu nu ai voie sa spui despre ei ceea ce crezi! Si eu, sincer si cu cartile (si scrise si citite) pe masa, cred, sustin, persist si semnez ca alde toti liicheano-patablesii, precum si alte paranteze si alti hamsteri stipendiati de Dinamo Moscova, via London-Vasinton, cum ii ia cineva ca aranjamentele alea din matematica, la pachet sunt neste fenomene obosite, fum de talas, opium artificial care tarnosesc Timpul si sed turceste pe nervii nostri. Viata si opera lor sunt o goala injurie adresata neamului omenesc.
