„A vrut să trăiască precum Cezar și a sfârșit ca Pompei”, zice Clemenceau despre Felix Faure. Felix Faure e binecunoscutul prezident de Belă Epohă de-a sfârșit în cabinet din pricina unui strop de viagră în plus, pardon de expresie. Interactivii băștinași atrași de fapte mari și tari au vrut și vor mereu să hie, să pară, să aibă, să se vadă. Și cum se poate asta mai repede decât din țuțuroiul statului sau al suprastatului Ooropean? Că niciun învârtit de ultimă extracție nu a așezat vreun plasture pe știința vremii, nu a inventat ceva sau nu a trudit în ceva. A ciupit.
Ăsta e capitalizmul nostru de cumetrie: vătafi, nici patroni, nici meseriași; numa intermediari. Cum era pâinea de pe vremuri, nici albă, nici neagră: intermediară. Și vânzătoarea îți dădea și o jumătate sau un sfert, parcă pe ultimii metri înainte de-a se da Revuluție la toată lumea era 3,20 una întreagă. Noi nu am revenit măcar la asta, la împărțirea pâinii, fiindcă nu avem brutari, franzelari, patiseri. Habem profesori doctori și geeneeraaali, adică spoială. Desigur, acum totul este ambalat sau congelat, dar mănușa de unică folosință îndelungată se poate utiliza și aici, în această „speță”. Ca să facem vorbire pe ghergheful zilelor noastre. Și pe tonul ăluia de prezenta prezența în stal și staul a unui clovn, ca la Circul Globianus sau ca la Târgul de la Frecăței. În Italia, Franța, Spania și mai ales Grecia și acum se taie din pită cât dorești, se vinde la kilogram, se face și fără adaos de sare etc. În Grecia a bătrână, Elada numită, existau peste douăzeci de varietăți de pâine, astăzi executăm forme cu un singur fond de cocă înghețată. Elada, adecă țara care a făcut lumea – firește, iudeo-creștinismul, Eghipetul, Sumerul sunt primele plămade, dar Grecia veche a descoperit omul, cu binele și cu ponoasele lui ieșite teșit din cutia de farduri a duduii Pandora, aia cu nume de cozonac. Pâinea de toate zilele- lumină pe-al cărei preț nu-l știe insolubilul nesărat Cazzu, băiet de coada vacii nebune, ăl de vrea să cotropească nu-ș ce însăilare politică, freatică și frenetică. Fiindcă tot voroveam despre Clemenceau, felida Primului Răzbel Mondialicesc, numitul Tigrișor îl flituise pe Brătianu II care se dovedise cam nediplomat, de-aia a fost împiciorongit alde Vaida-Voevod. De-ale vieții în deșertul amânat al polifticii.
Și chiar așa, repetentul Cazzu își permite să țopăie ca o găină destrămată în spațiul tinereții noastre. Păi, ăsta ce nici la treapta întâi n-a ajuns, oare nu posedă glanda secretoare de rușine? Și mai vine și un tehnician veterinar care spune că era „savist”. Poate slavist, că pe vremea când noi, lăzăriștii, le sunam apa-n cap la baschet, ei se numeau „Bălcescu”, figura de pe suta de lei. Nu eu, sedentar de meserie, colejii, alde Cornel, Dorin, Tibi, Șerban, Pustinul. Oricum, noi eram prieteni cu toții, nu contează decât pentru ei, pentru ipochimenii ăștia de politruci care vor să-și lase amprentele chiar și pe matricolele noastre, așa foame de legendă au. Și gâfâie suind scara ridicolului să nu le ia alții înainte. Cum s-au aliniat și la Sala Mare a Teatrului Național ca să-i dea nume propriu. Îmi pare foarte rău, dar teatrul este în primul rând text, așa după cum vorbeam cu prietenul meu din vremea copchilăriei, când ne încolăceam pe Aleea Circului de la o țâșnitoare la alta. Și trebuie lăsat un timp de discernământ, ce Dumnezeu! Vorba chinezului ăluia de prin 1960: e prea devreme să ne pronunțăm despre ce-a însemnat Revoluția Franceză. Păi, nu se vede acum? Statuile se deteriorează de-a latul vremii și se macină, a rămas ceva din Zevs sau din atletul din Rodos? Rămâne ceva din aia cu Brukenthal, ca norocul flăcăros de urâtă, de zici că-i croită de cusătoreasa Lăzlean? Sau din proiectul cu alde Reagan? Ăla ne lipsea, care pe lângă faptul că era un actor prost, mai fusese și turnător de mic.
Boala asta a oglindirii economico-social-cultural-politice de bazar ne-a intrat furtunos în sânge la toate palierele. Vorbeam despre idiotiseanul ăsta Cazzu, dar câți ca el? Clocotilda, cu fața aia de arendașă de plantație, nu-i la fel? E unul, Demenzzo, băiet de salahori veniți la tăiat piatră, care se laudă cu salariul de șef de partidă de suflători. Ce meserie are ăsta, că stă rășchirat pe tembelizor și se uită în tilifon de unde extrage răgete de ecarisaj? Sau e posibil ca Madrigalul, cor ușor sindicalist, desigur, dar o emblemă să apară la X factor sau Vocea, ceva cu menajeria aia de sunete alcătuită din Delia, Smiley, fata din Oinești etc? Sau nunta anului cu brânză feta, altă snobeală de tiribombă? Sau analfabetul cela cu zicerea din titlu, ăla cu nume de poreclă, Marilen Monroeanu Pârțan, de-o prostie somnoroasă și ăsta? Sau Falconetea, un ospătar incurabil din Arad, care vorbește neîntrebat? Are mare dreptate prietenul Mirel, când s-or iți și prin politică profesori, doctori, meseriași, artiști adevărați, nu făcături? Niscai oameni serioși, cu glagorie, cu știință de carte, capabili să țină vorba, să asculte, să nu facă dezacorduri, să spună ceva cu miez? Mi-e că târziu de tot, taman la revărsarea memoriei.
