SPECIALIȘTI  PRIMA  ȘI  ADIDAȘI  PUMA  

Cu uimire nătângă am văzut la tembelizor cum se scrijelește pe burtieră meseria asta, bună de nomenclator sau de clasor. Nește agramați sau nește fotbaliatori de divizia B spre Promoție (onoare și promoție erau cele două divizii de amatori adevărați ale Capitalei; primele patru din onoare intrau parcă în divizia C). Un ins dezolant de prost, înfofolit cu nişte ochelari negri, grosolani, cu aer de chelner de bodegă de piață dădea note unor fotbalişti. Printre ăștia şi lui Messi. Același submediocru ridica în slăvi echipa Farul, fostă Dezrobirea-Porturi Comunicații Ape Constanța. Academia Hagi! N-am nimic cu omul, a fost un mare jucător, dar departe de lumea mare, ca să ne repețim. Îi dau dreptate bunului meu prieten, Răzvan Boanchiș, dar mie, sincer, mi-au plăcut mai mult Pârcălab, Dinu și Dumitrache. Passons, cum se zice la trecere colea, prin Colentina.

Fac parte dintre aceia care detestă sportul profesionist împins la maximum, publicitatea neroadă iscată în jurul lui, precum şi ţâşnirea inepuizabilă de ţopeală din înmulţirea zerourilor din cecurile acestor noi gladiatori. Plus apăsarea pe acest factor cultural, pe aerul stătut de vedetă, pe anomalie, nu pe raritate și onestitate. Se cultivă, precum în dictaturi, supraomul, de ambe sexe, se cultivă animalul, icnetul, vaietele, targa pe uscat sau pe iarbă. Performanță cu orice chip, chiar și cu substanțe ajutătoare. Sportul nu mai înseamnă fraternitate, nu mai înseamnă respect – ăi de pe locul doi își aruncă medaliile de la gâtiță -, nu mai înseamnă armonie, virtute, fair-play, ci victorie cu orice preț. Totul este „șoc, uriaș, de colecție, ediție limitată” (probabil în sensul de redusă mintal), e plin de experți și de specialiști. Vrem rezultate și recunoaștere grabnică și internaționalică, vrem Oscar, Nobel, Neuroviziune, festivaluri de uliță și de drogangeală, de parcă am fi devenit Katmandu sau Marakesh, șampionate mondialicești, cuceriri de mari orașe, de Holivoodoo-uri și ce-o mai fi pe de lături. Acolo unde ar trebui să precumpănească rezultatele și nicidecum interpretările, acţionează părerile politice, prejudecăţile şi judecăţile pripite. Și, mai ales, nu facem școală, nu creștem valori, împingem câte un berbec cu capul înainte și-l dopăm după cum ne pricepem. Fie la propriu, ca la tenis cu ghindoaca aia, fie prin festivaluri sătești fără nicio rezonanță județeană,  fie prin traduceri comandate și plătite prin icereuri de nișă. Cu mari rezultate tinzând către zero. Inventăm până și Evul Mediu, care la noi fie nu a existat, fie a apărut când suna ora închiderii lui prin Italia, Franța ori Spania. Cehii, slovacii, polacii, ungurii au sute de castele, avem și noi trei, pe care le-am înstrăinat și pe-alea, că suntem deștepți!

Toți se cred vedete, se cred cineva și în stare să își depună inteligența la garderobă, la tembelizor-nevoie mare, prin pagini înnegrite și înăcrite de vorbe siluite. Dacă alde Fumego face „drag de România”?! Mă aștept să fie vreo reclamă la cașcavalul de oaie, care se vinde cu lacăt acușica. Spanacul ăla de șanteză Loredandana Grozea, din Oinești-Ghe.Ghe.-Dej, execută mătănii pe scena unui festival desuet, condus de aceeași zarzavagioacă somnoroasă, Siana Lanciu, de ne pierde toate Horrorviziunile despre lume și viață. Mai ceva decât editorul ăla din Caracal, specialist în maculatură poliftică tradusă prost. O altă piticanie de șpicheriță, care siluiește limba română în accente destrăbălate, fată de infirmieră de altfel, e mare miliardăreasă de horn, evident, este vioara-întâi la nu-ș ce nuntă de ciuperci sau de roșii storcite. Lume bună în rochii cu trenă și cu șlapi. Numai figuri vechi și stoarse, numai cu ele defilăm, ne e teamă să scoatem altele. Și toți își rescriu trecutul și se caută de altoi cu pedigriu, uită că sunt de la coada vacii și de pe Coasta Boacii. Și ăla de-a zis-o ședea în camere de bonă, cu „tauleta” pe hol.

Văzusem chestia asta încă din anii ‘90. Eram cu profesorul meu la un fel de inspecție, de examen de atestare a unei universități provenite dintr-un grup școlar, cu instalațiile aferente, inclusiv sală de spectacole, de așteptare și de mese. La repriza a treia, aia de socializare, s-a apropiat de noi, așa cum e firesc și cu un pahar în dește, un nene ce taman devenise decan și i s-a adresat profesorul cu „dragă colega”. Gata, egalitate peste tot, mingi noi! Desigur, după o perioadă în care se dizolvă toate instituțiile modernității – familia, religia, statul-națiune – și se îndreaptă spre deculturalizare, urmează un interludiu, straniu, de aculturalizare. Pleacă valorile, tai-tai, în Thailanda, precum un ziarist necunoscut, și lasă scrisorele de despărțire pline de balastul banalităților. Nu ați văzut că un prost care ratează totul, mai ales Șenghen, nu lasă scaunul pe care l-a obținut prin distribuire de liste? Bodea sau Bordea parcă. Copchiii de trupă și de conjunctură se cred maeștri și chefi, artiști, rapsozi, oficiază, se încruntă, falsează, nu cântă, nu explică. Fără școală, fără stele, fără recunoaștere, fără clasament. Buni aici, în spațiul nostru, Coasta Boacii, nu în Spațiul Șenghen. Nu că ăla ar fi summum, vedem cum e alcătuită lumea, dar vorba fotbalistului citat, „specialist Prima” – prima de vacă, fără os – ăia nu fac așa ceva de cinci sau șase sau treizeci de ani, o fac din 1900, pe puțin.