La începutul anilor 90, când era genune, frig murdar și ambițiile mocneau la foc scăzut, în miezul intersecției de la Piața Romană se afla un rotund de piatră pe care trebuia probabil să se ardice vreo contorsiune bolborosită și bolborească.Acolo s-a înscris pentru întâiași dată titlul „De Crăciun ne-am luat rația de libertate”, un vers frumos și ușor pueril, dar emoționant la data aceea.Cred că s-a împrumutat titlul și unui film din turma de filme minimaliste sau de cineclub, după cum bine le ponosea regretatul prieten Costi Stan.Totul era la început și de-abia se măturase zloata căzută în Ajun, lumea nu se mișcase sau nu ne dădeam noi seama, de-abia venise ministrul de externe al nemților și oprise în intersecția mai sus-numită și sus-amintită, fiindcă îi arătase vreunul din escortă piatra cu inscripția aferentă.Ăla a fost primul demnitar dintr-o altă direcție poposit pe meleagurile noastre, nota bene merenti!Atunci, într-o dimineață, se desfăceau la magazinul Muntenia, din Piața Cosmonauților, care nu devenise Piața Lahovary, hălci de carne congelată scoase din depozitele Nato.
Aici vreu a ajunge, la Cosmonauților.Piață, fostă Kuibîșev Valerian, din raionul 30 decembrie. Vedeți cum se rad etichetele și cum cad numele și soclurile?Cu mare ușurință și chiar cu mare indiferență.Nu prea înțelegem de ce s-a numit piața respectivă astfel, cu numele marelui comandant al Armiei Roșii și apoi al scafandrilor de din spațiu, dar știm, căci doar am trăit pe acele vremuri, că în jurul nostru se mistuia Răzbelul Rece, o competiție haotică și propagandistică dintre cele două mari puteri nucleare și câștigătoare ale celui mai mare măcel cunoscut în istoria omenirii.Competiția asta a luat-o în sus, spre stele, căci totul se întâmpla la viitor și în aer, o luam hai-hui în zbor, planam ușor, cu spor,nu numai noi și la noi, după cum lesne se poate observa, ci și alții și la alții.Primii care au mutat au fost ăi cu Laika, Sputnik și Gagarin.Plus Tereșcova, numai priorități.Ca să nu rămâie repetenți, americanii l-au pus pe ăl de proiectase rachete nemțești să le facă programul Apollo, zeul zelos al luminii, cu care au ajuns în Lună, în luna impremeurilor și a cadourilor.S-a scris și s-a mârâit mult că totul a fost butaforie, holiudeală în la minor.Sincer, dacă mă întreabă cineva, nu cred.Nu cred să mă întrebe cineva, dar dacă s-ar întâmpla asta, aș zice că s-ar putea să nu se știe încă. „A fost sau n-a fost”, alt titlu mâzgălit ca o dâră de-aia de creion chimic de-a desenatorului Pârjolevschi, cel cumplit de netalentat dar vociferatoriu.Cred că s-au luat coloșii la întrecere pe diverse experimente pe care nici cu gândul nu le gândăcim.Dintre toate, a transpirat într-o emisiune de pe la talieni, au apărut telefonul mobil, tot felul de tablete și miniaturisme, vorba lui don Mironov, „ipodul aista al meu este mai performant decât computerul de la bordul primei navete spațiale”.Al lui, acolo!Apropo, Socrul mare ne-a dat și pe noi huța printre stele, câteva ceasuri, ca să se bifeze toți sateliții de pe pământ.
De ce nu se mai continuă cu exploatarea spațiului de către om?În primul rând costă de te seacă la lingurică, apoi ca să miști racheta aia din care rămâne un spanac de modul ca un fel de cățel de usturoi îți trebuie vagoane de carburant.Jules Verne credeți că era nebun când visa tunuri și cărbuni încinși?Apoi, ca să pleci mai departe, trebuie să ai cisternele pe Lună sau pe stația S sau Ț.Nu în cele din urmă trebuie șoferi antrenați capabili să stea șase luni în cincizeci de metri pătrați, cu dependințe și fără balcon, unde dacă ieși te întâmpină minus 233 de grade sau plus 123.Am văzut plecarea, unde se șade încins și în poziție fetală cam cu două ore înainte să se dea drumul la focoase. Păi, pe mine m-ar apuca toate alea, plus jde cârcei.Se și spune că e o cutumă inventată de primul om plimbat prin hăul cosmosului, Gagarin, care a coborât din avtobuz și s-a ușurat pe roata din spate.Toți fac asta ca noroc înainte de-a intra în chingile cabinei.Și ăsta este lucrul cel mai frumos: toți cosmonauții sunt prieteni între ei, indiferent de unde provin.Nici nu sunt mulți, vreo sută și ceva, hai două sute, cam câți specialiștii în limba sanscrită de pe pâmânt.Pământul ăsta care dă iarbă verde și petrol cu care deocamdată tot încercăm să mișcăm tractoarele astea spre nori.
